Echipa lui Trump. Mike Pompeo a fost confirmat ca director al CIA

Rând pe rând, membri noii administraţii de la Casa Albă sunt validaţi de Congres. Statele Unite au un nou director al CIA. Mike Pompeo, ales pentru această funcţie de preşedintele Donald Trump, a fost confirmat de Senat. Urmează validarea şefului diplomaţiei.

Preşedintele Donald Trump a semnat actul de retragere a SUA din Parteneriatul Trans-Pacific

Aşa cum a promis în campanie, preşedintele Donald Trump a decis ieşirea Statelor Unite din Acordul de Parteneriat Economic din Pacific. Din mecanism urmau să facă parte 12 ţări, iar marele absent este China. Statele Unite au semnat acordul dar nu l-au ratificat. Tratatul propunea promovarea dezvoltării economice, creşterea nivelului de viaţă şi a productivităţii. Printre criticii acordului se numără Uniunea Europeană şi Rusia. Tratatul, promovat de administraţia Obama, a fost considerat un instrument de consolidare a zonei în faţa expansiunii economice a Chinei.

REPORTAJ ŞTIRILE TVR. Goana după suveniruri. Washington este unul dintre cele mai importante oraşe turistice din SUA

Capitala Washington DC nu este doar cel mai important centru administrativ al Statelor Unite, ci şi unul dintre cele mai importante oraşe turistice ale ţării. Se fac bani din orice, de la cazări la tricouri, căni şi magneţi. Cât de mult contează cine e preşedinte? Colegii noştri Mihai Melinescu şi Sorin Eşeanu au căutat răspunsul de la faţa locului.