donator
Un medic rezident din Galaţi vrea să îi convingă pe români să devină donatori de organe. Primul pas a fost să completeze o declaraţie notarială şi, în cazul în care va ajunge în moarte cerebrală, mai multe vieţi vor putea fi salvate cu organele sale. Acest demers este singurul mod prin care rudele nu mai trebuie să se confrunte cu o decizie extrem de dificilă.
Sute de tineri au donat sânge în schimbul participării la concertele verii
"Au plătit" cu propriul sânge ca să participe la cele mai așteptate festivaluri de muzică ale verii. Sute de tineri din toată țara au donat sânge și au primit în schimb bilete la cele mai așteptate festivaluri de muzică. Astăzi și mâine este rândul bucureștenilor să doneze și să se distreze.
Organe care puteau salva vieți, irosite. Inima și plămânii unui donator din Piatra Neamț nu au ajuns la transplant
Organe care ar fi putut salva vieţi au fost irosite. Inima şi plămânii unui tânăr donator de la spitalul din Piatra Neamţ nu au mai ajuns la vreun transplant. Cei implicaţi în prelevare au fost dezamăgiţi să afle că nu s-a găsit primitor pentru cord, deşi sunt zeci de bolnavi care aşteaptă o inimă. Nici nu s-a pus problema transplantului cardiac, susţine Ministerul Sănătăţii. Plămânii puteau fi şansa cuiva din Germania, dar avionul de acolo nu a putut pleca la timp.
Primul pacient cu transplant pulmonar efectuat în România a fost externat
Pacientul A.M., în vârstă de 36 de ani, care a beneficiat de primul transplant pulmonar realizat în România, se simte bine și a fost externat de la Spitalul Clinic “Sfânta Maria, conform unui comunicat transmis de unitatea medicală.
Pacienţii care au beneficiat de primele două transplanturi de plămâni din România se simt bine şi au o evoluţie favorabilă
Cei doi pacienţi care au beneficiat de transplant pulmonar la Spitalul „Sfânta Maria” din Capitală se simt bine şi au o evoluţie favorabilă, a anunţat unitatea medicală, printr-un comunicat.
VIDEO 14 iunie, Ziua mondială a donatorului de sânge. Ce putem face? Să donăm sânge. Să donăm acum! Să donăm constant!
Un omagiu adus donatorilor voluntari și, în același timp, conștientizarea nevoii de donații constante de sânge pentru a asigura calitatea, siguranța și disponibilitatea sângelui și a produselor din sânge pentru pacienții care au nevoie.
- 1
- 2

