Proiect legislativ, inițiat de mai mulți parlamentari: Și tinerii de 17 ani ar putea dona sânge

Și tinerii de 17 ani ar putea dona sânge. Este o propunere iniţiată de mai mulți parlamentari care cred că în acest fel s-ar putea rezolva criza de sânge din spitale. De altfel, și directiva europeană pentru transfuzii prevede acest prag de vârstă. Datele oficiale arată că în România doar 2% din populație donează sânge, în timp ce media în țările comunitare este de 6 la sută.

"Luna donatorului de sânge" la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timişoara. Până pe 14 iulie, fiecare zi este dedicată unei afecţiuni specifice, care necesită transfuzii sanguine

Ziua Mondială a Donatorului de Sânge a fost marcată la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timişoara atât de reprezentanţii centrului, cât și de zeci de donatori prezenți pentru "a dona viață". Acesta este de fapt şi sloganul centrului. Cu această ocazie a fost lansată şi campania "Luna donatorului de sânge". Fiecare zi va fi dedicată unei afecţiuni care necesită transfuzii sanguine.

Cluj: O nouă ediție a campaniei „Donează sânge, fii erou!”

În perioada pandemiei, una dintre marile provocări ale spitalelor este criza de sânge. Numărul donatorilor a scăzut considerabil, iar solicitările spitalelor au crescut. Organizația Studenților Mediciniști din Cluj s-a mobilizat și a organizat o nouă ediție a campaniei „Donează sânge, fii erou!”, până în 23 aprilie. Ediția de anul acesta se va desfășura și în alte județe din Transilvania. Cei care vin să doneze pot utiliza și o aplicație lansată de Universitatea Babeș-Bolyai. Donatorii primesc puncte, pe care le pot transforma în reduceri la diverse servicii.

Apel la Botoșani: Donează sânge, susține viața! Într-o zi poți avea și tu nevoie!

Deși o singură pungă cu plasmă face diferența între viață și moarte, puțini se înghesuie să îi ajute pe cei aflați în nevoie. De când a început pandemia de coronavirus, numărul donatorilor a scăzut alarmant la Botoșani. S-a ajuns în situația în care stocurile pentru toate grupele sangvine sunt deja epuizate și nu există plasmă pentru bolnavii cu virusul SARS-COV-2. Reprezentanții Centrului de Transfuzii din Botoșani fac apel la populație să se implice pentru ca problema să fie rezolvată cât mai repede posibil. În caz contrar, consecințele ar putea fi dramatice.

“Donează sânge, salvează o viață”! La Constanța s-au mobilizat preoții, la Iași actorii, militarii și muzicienii

A fost o zi plină, la două centre de transfuzii de sânge din țară. La Constanța, mai mulți preoți au donat sânge, în cadrul primei acțiuni de acest fel organizată în acest an. La Iași, zeci de actori, militari și jandarmi au venit să își ajute semenii aflați în spitale. Din cauza pandemiei, caravanele mobile nu au mai fost organizate în ultimul an, iar numărul donatorilor a scăzut considerabil. Fiecare litru de sânge contează.