Ucrainenii și separatiștii se acuză reciproc de agresiune. Ar fi fost lovite o grădiniță, o școală și o stație de termoficare

Separatiştii pro-ruşi şi forţele ucrainiene se acuză reciproc de agresiune. Rebelii au anunţat că armata ucrainiană a tras asupra oraşului Kadivka din regiunea Luhansk cu mortiere. La rândul lor, ucrainienii spun că rebelii au bombardat satul Staniţa Luhanskaia și au distrus o şcoală şi o staţie de termoficare, dar şi o grădiniţă. Două persoane au suferit contuzii. Kievul şi-a informat partenerii occidentali că separatiştii au încălcat acordurile de la Minsk.

UCRAINA Unii își văd de viață și ignoră știrile, alții se antrenează pentru un posibil război. Președintele Volodimir Zelenski și soția sa au transmis un mesaj de Ziua Îndrăgostiților

În Ucraina, oamenii își văd de viață, chiar dacă spectrul războiului îi sperie. Unii se antrenează pentru o posibilă confruntare, alții refuză să se mai uite la știri. Mâine, în Ucraina, este "ziua unității", decretată de președinte pentru a coincide cu data speculată de serviciile occidentale că ar fi ziua când începe invazia.

Ultimele evenimente de la Moscova. Ministerul Apărării vorbește despre retrageri de trupe, șeful NATO nu este convins. Discuții între Putin și cancelarul Germaniei

Rusia a anunțat astăzi că a început să retragă o parte din militarii staționați la granița Ucrainei, pentru că și-au încheiat exercițiile militare. Un semn bun, consideră occidentalii, care însă nu sunt convinși că în teren situația începe să se calmeze. La Moscova, cancelarul Germaniei a avut o întrevedere cu președintele Putin, căruia i-a transmis din nou că orice escaladare a situației va fi urmată de sancțiuni dure la adresa Rusiei. Cu amănunte, corespondentul TVR la Moscova, Liviu Iurea.