România sprijină Republica Moldova pe toate planurile. Premierul Nicolae Ciucă, vizită oficială la Chișinău: R. Moldova se bucură de un capital de simpatie fără precedent la nivel european şi internaţional

Dacă președintele Iohannis a susținut cauza Republicii Moldova la Bruxelles, premierul Ciucă și miniștri din sectoare economice cheie au mers la Chișinău, să discute ajutoare concrete pentru ca țara vecină să fie in siguranță, într-o perioada dificilă. "Împărtășim trecutul și construim viitorul", a declarat premierul moldovean Dorin Recean, după discuțiile cu oficialii de la București.

Șeful Executivului de la Chișinău: Avem grijă să ne consolidăm capacitatea de asigurare a ordinii publice și capacitatea de apărare

Guvernul, instituțiile asigură ordinea, stabilitatea, asigură pacea în Republica Moldova, a declarat la Televiziunea Română noul premier de la Chișinău, Dorin Recean, aflat miercuri la București, în prima sa vizită oficială peste hotare. El a vorbit despre eforturile pe care le fac autoritățile în acest sens, cu ajutorul partenerilor și al prietenilor Republicii Moldova.

Premierul R. Moldova, Dorin Recean, la TVR 1: E clar că Rusia nu poate ajunge militar în R. Moldova. Avem suficiente capacități consolidate pentru a face față unei eventuale escaladări din Transnistria

Rusia nu are resurse suficiente pentru escaladarea conflictului din Ucraina și nici nu poate ajunge militar în Republica Moldova. Sunt declarațiile ferme ale noului șef al Executivului de la Chișinău, Dorin Recean, făcute la TVR, în primul interviu acordat presei românești după numirea sa în funcție. Recean a preluat funcția de premier al Republicii Moldova în urmă cu mai puțin de 3 săptămâni, într-un moment în care apăreau tot mai multe informații despre tentative de destabilizare plănuite de Moscova. Dorin Recean a venit la Televiziunea Română la finalul unei zile în care a fost primit la Palatul Victoria și la Palatul Cotroceni.

Premierul Dorin Recean, la București: Suportul oferit de România pentru depășirea crizei energetice, crucial. Nicolae Ciucă: Asistăm la încercări de destabilizare a R. Moldova, cu propagare intenționată de informații false

Noul prim-ministru al Republicii Moldova a venit la Bucureşti, în prima vizită oficială de la preluarea mandatului, pe fondul tensiunilor în creştere în Republica Moldova şi al ameninţărilor transmise de Moscova. Securitatea din regiune, dar şi crizele declanşate în contextul războiului, au fost principalele teme abordate cu oficialii români. Premierul Ciucă l-a asigurat pe omologul său că România e cel mai sincer și de încredere partener al Republicii Moldova.