dosare
Deputații au simplificat procedura de obținere a autorizației de construire și au eliminat trei dintre avizele necesare până acum: de la Agenția de Protecție a Mediului, Direcția de sănătate publică și Comisia de circulație pentru locuințele unifamiliale.
Mircea Negulescu, unul dintre procurorii de elită ai Laurei Codruţa Kovesi, pus sub urmărire penală pentru cercetare abuzivă şi represiune nedreaptă
Fostul procuror Mircea Negulescu, de la DNA Ploieşti, a fost pus sub urmărire penală de Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ) pentru cercetare abuzivă şi represiune nedreaptă, fiind acuzat că a obţinut denunţuri mincinoase de la două persoane aflate în stare de arest preventiv, pentru a deschide un dosar penal pe numele unei judecătoare, deşi ştia că e nevinovată.
Viorica Dăncilă, despre preşedinţia rotativă: Cele peste 100 de dosare finalizate reprezintă o performanţă extraordinară
Cele peste 100 de dosare legislative finalizate în perioada preşedinţiei române la Consiliul Uniunii Europene reprezintă o performanţă extraordinară, iar ţara noastră a dovedit nu doar că poate gestiona acest rol, dar că poate face acest lucru la un nivel foarte înalt, a declarat, marţi, premierul Viorica Dăncilă la dezbaterea moţiunii de cenzură.
Viorica Dăncilă: La finalul celor șase luni de mandat la șefia Consiliului UE, ne vom prezenta în fața tuturor ca o președinție a eficienței și calității
Prim-ministrul Viorica Dăncilă a făcut un bilanț al rezultatelor obținute de Președinția României la Consiliul Uniunii Europene. Ceea ce am reușit să facem în primele două luni ale mandatului prin implicare activă, dialog deschis cu toți partenerii europeni, arată atașamentul puternic al Guvernului României față de proiectul european, a spus premierul.
Dosarul lui Liviu Dragnea, la Instanţa Supremă, a fost amânat pentru 14 ianuarie. ICCJ a amânat 25 de dosare
Încă o amânare în dosarul lui Dragnea, la Instanţa Supremă. Următorul termen este pe 14 ianuarie. În primă instanţă, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare. Amânarea de azi este consecința deciziei luate recent de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti. Aceștia au admis cererea liderului PSD care a contestat tragerea la sorţi a completurilor de 5 judecători de la Instanta Supremă.
Liviu Dragnea îl acuză pe președintele Klaus Iohannis de fals în declarația de avere
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a venit luni la Parlament cu o altă valiză cu stick-uri și documente care îl vizează pe președintele Klaus Iohannis. Liviu Dragnea îl acuză pe Ioahnnis de fals în declarația de avere.
Moțiunea simplă împotriva ministrului Justiției a fost respinsă
Moțiunea simplă împotriva ministrului Justiției Tudorel Toader a fost respinsă, miercuri, de deputați cu 171 de voturi împotrivă , 99 pentru și 5 abțineri. Șapte deputați nu și-au exercitat dreptul la vot.
CSAT, sesizat în cazul intimidării magistraţilor. Preşedintele ÎCCJ: “Toate aceste atacuri pun presiune pe judecători”
Şefa Curţii Supreme a acuzat presiuni asupra judecătorilor şi a sesizat CSAT şi Inspecţia Judiciară. Cristina Tarcea a fost deranjată de afirmațiile din spaţiul public potrivit cărora ar fi frecventat vilele de protocol ale SRI. Alți doi judecători din CSM au fost deranjați de afirmațiile de la mitingul PSD legate de statul paralel și așa numitele "brigăzi albe".
Sediul Înaltei Curți, sufocat de dosare. Stive de documente sunt depozitate pe holul principal al instituției
Judecătorii celei mai înalte instanțe din România sunt sufocați de dosare, la propriu. Într-un interviu acordat în exclusivitate Știrilor TVR, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), Cristina Tarcea, spune că se roagă să nu mai ajungă la ei dosare voluminoase. Altfel, s-ar vedea nevoiți să le depoziteze afară.

