Substanţe interzise şi alcool, la malul mării. Un bărbat care voia să vândă peste două kilograme de droguri la un festival din Mamaia a fost reţinut

Festivalurile muzicale sunt atracţii de neratat pentru numeroşi tineri aşa cum sunt cele de pe malul Mării Negre în acest weekend. Evadarea pe litoral înseamnă depărtarea de părinţi şi curajul de a face lucruri interzise în mod normal aşa cum este consumul de alcool. La Mamaia, Constanţa, Vama Veche sunt numeroşi minori care au băut fără măsură şi chiar dacă vânzarea de băuturi alcoolice este interzisă celor sub vârsta legală, ei au găsit mijloace să îşi procure sticlele mult râvnite. Unii chiar ar fi amestecat lichidul bahic cu medicamente şi rezultatul final a fost dezastruos.

Un proiect de lege prevede pedepse mai mari pentru minorii care se droghează

Mai mulţi parlamentari PSD propun, într-o iniţiativă legislativă depusă la Parlament, incriminarea consumului de droguri şi etnobotanice şi în cazul minorilor, şi creşterea pedepselor pentru vânzarea sau distribuţia de droguri minorilor. O iniţiativă bună, spun mai la unison mai multe voci, însă cu un amendament: autorităţile ar trebui să pună mai mult accent pe prevenţie şi pe recuperarea minorilor.