drumuri blocate
Sute de mii de oameni din vestul ţării stau în continuare în beznă şi frig pentru că nu au energie electrică. Pe drumuri, circulația este infernală. Iar școlile din mai multe județe vor fi închise și mâine. Iar viscolul și ninsorile afectează acum aproape toată ţara. O situaţie critică este în judeţul Argeş unde echipele de la Electrica nu fac faţă numărului mare de avarii. Vremea rămâne capricioasă și în următoarele zile, când se anunță din nou ninsori, dar şi nopţi geroase.
Zăpada a pus stăpânire pe Capitală. O schelă s-a prăbușit din cauza vântului puternic
A nins toată noaptea în Capitală. Şi dacă pe arterele principale se circulă normal, în condiţii de iarnă, pe trotuare, pietonii se luptă cu zăpada transformată în zloată şi cu bălţile formate la trecerile de pietoni. Ionuţ Gheorghe a făcut turul Bucureştiului sâmbătă dimineață şi ne spune mai multe.
Oamenii fără adăpost din Timiș, strânși de pe străzi de SMURD și de poliție. În centrele de noapte au primit mâncare și ceai cald
A fost stare de alertă pentru echipajele de salvare din judeţul Timiş. Zeci de angajaţi SMURD şi de agenţi de poliţie au patrulat pentru a duce oamenii străzii în centrele de noapte. Adăposturile s-au umplut rapid şi a fost nevoie de paturi suplimentare. Toţi oamenii sărmani au primit mâncare şi ceai cald.
Serie de accidente în Timiș, după ninsorile abundente. O persoană a murit și 4 au fost rănite la Chevereșu Mare. Accident mortal și în Vâlcea
În accidentul rutier din Timiș au fost implicate 3 autoturisme. O persoană a murit şi 4 au fost rănite în apropiere de Chevereşu Mare. Un accident mortal s-a petrecut și în Vâlcea, după ce un autoturism și un autotren încărcat cu lemne s-au ciocnit. O persoană a murit, iar una a fost grav rănită. Traficul între Pitești și Curtea de Argeș a fost blocat sâmbătă, după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens, unde s-a izbit de o mașină care se deplasa regulamentar. Cele două autovehicule au fost lovite apoi de un alt autoturism.
Aproape 400 de utilaje au acționat pentru deszăpezirea străzilor din Capitală. Primăria promite că vor fi curățate și arterele secundare
Primăria Capitalei anunţă că traficul în Bucureşti se desfăşoară în condiţii normale de iarnă, după ce, în cursul nopţii, 367 utilaje şi 425 de operatori au acţionat pe toate arterele principale din oraş.
IGSU: Șapte județe afectate de ninsori. 12 autovehicule și 24 de persoane au fost implicate în evenimente rutiere. Sâmbătă dimineață nu sunt drumuri blocate
Ninsorile din noaptea de vineri spre sâmbătă au afectat 7 judeţe, iar în evenimentele produse din cauza vremii au fost implicate 12 autovehicule şi 24 persoane, a informat sâmbătă dimineaţa Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, citat de Agerpres.
O ambulanţă care se deplasa către un pacient a rămas înzăpezită pe un drum judeţean din Olt. A fost deblocată după o jumătate de oră
O ambulanţă care se deplasa din judeţul Teleorman către un pacient din județul Olt a rămas înzăpezită, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe drumul judeţean ce leagă localităţile Mihăeşti şi Seaca, transmite News.ro. Autospeciala a fost deblocată după aproximativ o jumătate de oră.
11 mii de pompieri, polițiști și jandarmi, pregătiți să intervină după ce meteorologii au emis atenționări cod galben și cod portocaliu de ninsori și viscol
Zăpezi abundente şi viscol. Aşa va arăta iarna în peste jumătate din judeţele României, în următoarele două zile. Cel mai mult va ninge la munte şi în vestul ţării. Pentru aceste zone, meteorologii au emis cod portocaliu, iar pentru 17 judeţe avertizarea e de cod galben. 11 mii de pompieri, poliţişti şi jandarmi sunt pregătiţi să intervină.
Ninsori în mai bine de jumătate din țară. Circulație îngreunată pe multe drumuri naționale și județene
În mai bine de jumătate din țară a nins ore bune începând de azi noapte. Circulația pe multe drumuri naționale și județene a fost îngreunată. Mulți șoferi au dat vina pe firmele de salubritate care au câștigat contractele pentru deszăpezire că nu și-au făcut treaba corect. Pe de altă parte, și conducatorii auto - mulți chiar profesioniști- au încurcat circulația. Au plecat la drum cu cauciucuri de vară și au derapat.

