De Sărbătoarea Floriilor se mănâncă peşte, aceasta fiind a doua dezlegare din postul Paştelui, după cea din ziua Bunei Vestiri. În această zi se spune că Iisus ar fi cerut să mănânce pește

Astăzi, creştinii ortodocşi au dezlegare la peşte, ultima din Postul Paştelui, aşa că, ieri, Halele de Pește au fost pline de cumpărători. Deși kilogramul de peşte s-a scumpit chiar şi cu 30% faţă de finalul anului trecut, există variante pentru toate buzunarele. Cea mai căutată este scrumbia.

Pregătiri gastronomice pentru Duminica Floriilor. Peștele e consistent mai scump față de anul trecut. Românii consumă de 3 ori mai puţin peşte faţă de media Uniunii Europene

Cu o zi înainte de Florii, românii s-au înghesuit să cumpere peşte. Este ultima dezlegare înainte de Paştele ortodox şi, încă de la primele ore ale zilei, halele de pește și fructe de mare au fost pline de cumpărători. Deşi kilogramul de pește s-a scumpit chiar şi cu 30% faţă de finalul anului trecut, se găsesc sortimente pentru toate buzunarele.

Duminica Floriilor, zi de mare sărbătoare pentru credincioşii catolici

Zi de mare sărbătoare în această duminică pentru credincioşii catolici care au celebrat Floriile, sau Intrarea Domnului în Ierusalim. Oamenii au mers de dimineaţă la biserică să ia parte la slujba religioasă, după care au pornit în procesiune purtând crenguţe de salcie conform tradiţiei. Credincioşii nu au uitat să treacă şi pe la mormintele celor dragi, care conform obiceiului sunt curăţate şi pregătite pentru sărbătoarea Învierii.

Papa deplânge ''nebunia războiului'' în Duminica Floriilor

Papa Francisc a denunţat duminică ''nebunia războiului'' într-o ''lume violentă şi rănită'', în timpul omiliei sale în Duminica Floriilor în care mii de credincioşi romano-catolici au revenit în Piaţa Sfântul Petru după pandemie, relatează EFE.

Piețele mari din toată țara au fost adevărate furnicare sâmbătă. Vânzătorii s-au plâns că îi încurcă restricțiile. Pe unii i-au încurcat și polițiștii

Toată lumea vrea să aibă de Florii alimente proaspete pe masă. A fost căutat și peștele, mai ales de către credincioșii care țin Postul Mare. Cel mai aglomerat loc din București a fost Piața Obor, unde au fost și nemulțumiri de ambele părți - clienții că au crescut prețurile, vânzătorii că îi încurcă restricțiile. Pe unii i-au încurcat însă şi polițiștii.