Dunăre
Cu două stațiuni în una, mare și munte, pensiunile din zona Cazanele Dunării nu mai au locuri disponibile. Mii de turiști au ales să își petreacă vacanța de vară aici, chiar dacă tarifele au crescut cu peste 20%.
Campionul mondial la înot, Paul Georgescu, a început astăzi o cursă record pe Dunăre: 100 de kilometri fără oprire
Peste 100 de kilometri înotați în Dunăre fără oprire. Este noua provocare la care s-a supus Paul Georgescu, campion mondial la înot în ape înghețate și călit în cele mai dificile strâmtori din lume. A început dimineață traversarea lacului Porțile de Fier 1.
Plan Roşu de Intervenţie în Tulcea. Ambarcațiuni în coliziune la Murighiol, pe Dunăre
Este alertă în Tulcea, din cauza unui accident naval produs în localitatea Murighiol. Au fost implicate mai multe ambarcațiuni cu persoane. Din primele informații, trei sunt grav rănite.
Navele de croazieră revin pe Dunăre cu reguli stricte de siguranţă la bord
Navele de croazieră încep să revină pe Dunăre, după ce pandemia de Covid-19 a paralizat turismul global şi a forţat touroperatorii să suspende călătoriile, transmite Reuters, citată de Agerpres.
29 iunie este Ziua Internațională a Dunării
În 29 iunie, 81 de milioane de oameni din ţările riverane sărbătoresc împreună Ziua Dunării pentru a marca dorinţa comună, a autorităţilor şi cetăţenilor, de a coopera pentru protejarea şi utilizarea responsabilă a resurselor de apă din bazinul fluviului.
Fenomen meteo neobișnuit pentru această perioadă a anului. Dunărea părea că fierbe la Galați
Fenomen meteo neobișnuit pentru această perioadă a anului, la Galați. Dunărea părea că fierbe în această dimineață din cauza diferenței mari de temperatură între aer și apă.
Lucrările la podul suspendat peste Dunăre de la Brăila sunt în grafic
Peste 3 ani, Dunărea va putea fi traversată, la Brăila, pe pod, şi nu cu bacul. Lucrările sunt în grafic, iar constructorii promit să îl termine până în 2023. Mai trebuie urgentate procedurile de expropriere a terenurilor de pe viitoarea șosea care va face legătura cu Drumul Național 2.
Canalul Dunăre-Marea Neagră împlinește 36 de ani de la inaugurare
Se împlinesc 36 de ani de la inaugurarea canalului Dunăre-Marea Neagră, nu știm exact câți oameni au murit acolo, iar magistrala albastră nu este nici pe departe folosită la adevărata valoare.
Dunărea se află la cote minime istorice pentru luna mai
Dunărea înregistrează cote minime istorice pentru luna mai. Debitul la intrarea în țară este la jumătate față de cel obișnuit, iar fluviul și-a retras apele de la mal chiar și cu 50 de metri. Autoritățile au fost nevoite să intervină în mai multe zone critice, pentru dragare, pentru a nu fi obligați să închidă navigația. Cu toate acestea, armatorii susțin că traficul s-a redus cu 25% și înregistrează pierderi de un milion de euro pe lună.

