economie
Economia a crescut cu peste 4% și în trimestrul al III-lea, anunță Institutul Național de Statistică. Datele i-au luat prin surprindere pe analiști. Cel mai probabil, vor fi revizuite în jos, spun aceștia. Mai mult, experții cred că 2019 ar putea fi ultimul an de creștere economică, iar din 2020 am putea intra în recesiune.
Guvernatorul BNR şi şeful Consiliului Fiscal avertizează asupra riscurilor din politica fiscal-bugetară
Măsurile cu impact pe termen scurt, cum ar fi creşterea salariilor sau reducerea TVA, dezechilibrează economia şi frânează creşterea pe termen lung. În plus, spun specialiştii, România ar trebui să ia exemplul Bulgariei când vine vorba de colectarea TVA.
Liviu Dragnea: Temele mari ale acestei ţări sunt altele, dincolo de orice rapoarte şi MCV-uri
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat marţi că subiectele importante pentru România sunt Sănătatea, Educaţia, Infrastructura, Agricultura, Dezvoltarea economică, venituri mai mari pentru români, după ce jurnaliştii l-au întrebat la finalul şedinţei BPN cum crede că va fi relaţia cu UE în cele şase luni de Preşedinţie a Consiliului în condiţiile în care la nivel european există critici pe "teme mari" cum ar fi MCV şi situaţia privind legile justiției.
O nouă creștere a indicelui ROBOR
Indicii ROBOR, în funcție de care se calculează ratele creditelor de consum și ipotecare au crescut astăzi. Iar majorarea se va vedea în ratele românilor.
Temeri privind o nouă criză economică mondială. Pericole anunțate de "profetul crizei"
Nouriel Roubini, supranumit profetul crizei, trage din nou un semnal de alarmă și prezintă o serie de motive care anunță o nouă criză economică mondială.
Bursele americane trec printr-o perioadă de scăderi abrupte de câteva zile. Temerile investitorilor
Investitorii se tem de adâncirea conflictului comercial dintre Statele Unite și China și de riscurile provocate de recenta majorare a dobânzilor.
Agenția Moody’s: România are o creștere economică solidă, care se va menține și în următorii ani
Agenția de rating Moody’s menține calificativul Baa3/A3 aferent datoriei guvernamentale a României pe termen lung și scurt în valută și în monedă locală.
Criza din Grecia a fost încheiată oficial. Economia este cu 25% mai slabă comparativ cu perioada dinaintea crizei
După 8 ani de recesiune, Grecia a încheiat cu succes și ultima tranșă a planului de ajutor financiar. A fost un împrumut de urgență de aproape 62 de miliarde de euro oferit în ultimii 3 ani prin Mecanismul de Stabilitate Europeană pentru a susține guvernul grec să reformeze economia și să recapitalizeze băncile.
Creştere semnificativă. Afacerile din comerţ au urcat cu 9,6% în primele şase luni
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), în termeni nominali, a crescut în primele şase luni din 2018 cu 9,6% ca serie brută şi cu 9,1% pe serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, pe fondul unor afaceri în creştere semnificativă în comerţul cu produse agricole şi animale vii, comparativ cu perioada similară din anul precedent.

