Reguli în școli. După incidența de șase la mie, toți elevii intră în online, indiferent de ciclul școlar și dacă s-au vaccinat. Ce se întâmplă dacă este depistat un caz de COVID într-o clasă

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat miercuri că ordinul privind regulile în școli a fost finalizat, urmând să fie semnat după ce va fi aprobat de CNSU.  După incidența de șase la mie toți elevii vor trece în online. Rămân deschise creșele, grădinițele și școlile de învățământul special.

Ipoteze pentru noul an școlar. Dacă incidența ajunge la peste șase la mie, toți elevii vor învăța în online. Măștile textile vor fi acceptate

Miniștrii Educației și Sănătății pregătesc ordinul comun cu regulile ce trebuie respectate de elevi și cadre didactice în noul an școlar. Autoritățile s-au răzgândit în privință măștilor pe care elevii trebuie să le poarte la scoală. Ar putea fi permise și cele din material textil, nu doar cele de tip medical. Iar părinții trebuie să completeze un formular în legătură cu vaccinarea copiilor.

Sorin Cîmpeanu: Avem peste 185.000 de angajaţi din învăţământ vaccinaţi. Există disponibilitate de a organiza echipe mobile de vaccinare în școli, dacă sunt părinți care doresc vaccinarea copiilor

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat marţi că la începutul anului şcolar va fi distribuit un formular către părinţi prin care aceştia vor putea să îşi exprime acordul sau dezacordul privind imunizarea copiilor lor în unităţile de învăţământ. 

Sorin Cîmpeanu: 34.709 elevi din categoria de vârstă 12-15 ani s-au vaccinat anti COVID-19. Școala începe cu prezenţă fizică "fără niciun fel de diferenţiere". Există "stocuri suficiente" de măşti de protecţie

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat luni că până în prezent s-au vaccinat anti COVID-19 34.709 elevi cu vârste între 12 şi 15 ani şi 153.000 cu vârste între 16 şi 19 ani. Sorin Cîmpeanu a reamintit că pe 13 septembrie va începe şcoala cu prezenţă fizică "fără niciun fel de diferenţiere". Potrivit acestuia, există "stocuri suficiente" de măşti de protecţie care vor fi puse la dispoziţia şcolilor.