Criza covid trimite tot mai multe școli în scenariul galben sau roșu

Sunt tot mai multe cazuri de infectări cu coronavirus în școli. Elevii sunt trimiși să învețe de acasă, clasele se dezinfectează, iar Direcțiile de Sănătate Publică fac anchete epidemiologice. La Ministerul Educației se dezbate posibilitatea ca școlile să decidă dacă intră sau nu într-un anumit scenariu.

Elevii din 305 unități de învățământ din țară au cursuri exclusiv online

La nivelul întregii țări 305 unități de învățământ se află, luni, în scenariul trei, astfel că elevii învață în sistem online. 4.406 de unități de învățământ sunt în scenariul 2 - cursuri mixte și 2.945 de unități de învățământ în Scenariul 1-cursuri clasice, se arată într-un comunicat al Ministerului Educației și Cercetării.

Reguli simple, protecție maximă în fața Covid-19. Autoritățile refac calculele pentru scenariile din școli

Autoritățile vor ca tot mai multe școli să poată ține cursurile cu toți elevii la clasă. Așa că se va schimba modul în care se calculează pragul pentru alegerea scenariului verde, galben sau roșu. La scoală, copiii sunt mai protejați de virus, este convins premierul. Dar medicii avertizează: dacă nu se respectă regulile, riscul de infectare e real. Problema e că în afara şcolii foarte mulţi ignoră măsurile de protecţie.

Protest cu "porci zburători" la Ministerul Educației. Elevii cer echipamente pentru școala online

În timp ce unii elevi au mers la şcoală sau au aşteptat în faţa calculatoarelor primele îndrumări ale profesorilor, alţii au protestat la Ministerul Educaţiei. Mai mulţi reprezentanţi ai Consiliului Naţional al Elevilor şi ai comunităţii Declic le-au reproşat oficialilor din învăţământ că nu au asigurat tabletele necesare tuturor elevilor în prima zi de şcoală, aşa cum au promis.

Cursuri exclusiv online: în prima zi de școală unii copii nu și-au revăzut colegii. Ce se întâmplă în localitățile fără internet

Şi în ţară școala a început diferit pentru elevi, în funcţie de scenariul în care s-au încadrat unităţile de învăţământ. Dacă unii copii au mers efectiv la şcoală, chiar dacă mai puţin timp şi împărţiţi, unii dintre ei, pe grupe, alţii încă nu şi-au revăzut colegii. Aproximativ o sută de mii de elevi care au început anul şcolar în faţa calculatorului. Şi aşa vor continua cursurile în următoarele săptămâni pentru că şcolile lor se află în scenariul roşu.