Școală pe banii companiilor. Tot mai mulți elevi învață meserii pentru că au locurile de muncă asigurate

Țara e plină de șomeri cu diplomă, iar companiile nu au cu cine lucra. Criza de meseriași persistă de câțiva ani, așa că multe firme au decis să investească în pregătirea practică a elevilor. Unul dintre cei mai mari furnizori de energie și Colegiul Energetic București vor forma împreună prima serie de electricieni. Toți absolvenții vor avea locurile de muncă asigurate.

Luni începe noul an școlar. Calendarul celor două semestre

Cursurile anului şcolar 2018-2019 încep luni, 10 septembrie, cu o durată de 168 de zile (34 de săptămâni). Structura anului școlar cuprinde semestrul I (10 septembrie 2018 - 1 februarie 2019) şi semestrul al II-lea (11 februarie 2019 - 14 iunie 2019).

Educație gratuită, dar pe bani. Părinții scot din buzunar peste 3000 de lei, anual

Manuale, transport, rechizite, haine, fondul școlii, al clasei și lista poate continua. Toate însumează banii pe care părinții îi scot din buzunar în anul școlar, deși, teoretic, învățământul este gratuit. Calculul făcut de către un ONG ajunge la o medie de 3000 de lei. O sumă mult prea mare, mai ales pentru părinții copiilor din mediul rural, care astfel au accesul îngrădit la educație.

V. Dăncilă: Am văzut un asalt împotriva unor instituții ale statului. Prima țintă este Jandarmeria. Fac apel la toți miniștrii, să evite această spirală a conflictului. Acte normative pe agenda guvernului

"Am văzut, în aceste zile, un asalt împotriva unor instituții ale statului, prima țintă este Jandarmeria" - așa și-a început declarația astăzi premierul Viorica Dăncilă, în debutul ședinței de guvern. "Apelul meu la toți miniștrii și la șefii instituțiilor este să evite această spirală a conflictului în care încearcă să ne atragă cei care nu au fost capabili să câștige puterea în alegeri și care acum încearcă să dobândească această putere prin alte mijloace nedemocratice", a mai spus primul ministru. În ședința de astăzi se vor adopta acte normative în domeniul transporturilor, al finanțării autorităților publice locale și educației.