Discuții despre reguli noi la BAC: Probele orale - în primăvară, probele scrise - în vară. Lucrările vor fi corectate online

Examenul de Bacalaureat se schimbă radical! De la anul, elevii vor susţine probele orale în primăvară şi pe cele scrise, în vară. Iar lucrările vor fi corectate online, printr-un sistem asigurat de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Reprezentanţii elevilor şi ai părinţilor nu sunt de acord ca dascălii să corecteze de acasă, aşa cum e în proiect, pentru că ar afecta obiectivitatea.

Șantiere abandonate din lipsă de bani. În judeţul Iaşi ar fi trebuit să fie ridicate cinci campusuri şcolare

Proiectele campusurilor şcolare lansate cu mare pompă şi care ar fi trebuit să rezolve problema abandonului şcolar, mai ales la sate, au rămas doar pe hârtie. Începute în 2008, cele cinci şantiere din judeţul Iaşi au fost oprite la scurtă vreme din lipsă de bani. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în comuna ieşeană Cotnari. Dintre corpurile în care ar fi trebuit să funcţioneze ateliere, cămine, cantina şi chiar o sală de sport, a fost terminat unul singur.

Promisiuni la întâlnirea sindicatelor din învățământ cu premierul. Salarii cu 25-30% mai mari din 2018. Cu câți bani rămâne un debutant

Mai puţine măsuri, mai multe promisiuni. Este rezultatul discuţiilor dintre sindicatele din educaţie şi reprezentanţii guvernului. Majorarea salariilor cu 25% înseamnă, de fapt, o creştere netă de 4-5 procente, iar impozitul zero pentru salariile sub 2 mii de lei nu s-ar mai aplica. Analiştii susţin că era de aşteptat, ţinând cont că bugetul statului scârţâie după toate măsurile luate de executiv. Sindicaliştii ameninţă cu proteste dacă profesorii nu îşi vor primi până la sfârşitul acestui an banii câştigaţi în instanţă.