Elev de 15 ani din Brăila, înjunghiat în picior de un coleg de școală. Este al doilea caz de acest gen într-o săptămână

Un elev de 15 ani din Brăila a ajuns la Spital după ce a fost înjunghiat cu un briceag, în joacă, de un coleg. Obiectul a fost adus de un alt băiat. În urma incidentului, agresorul a revenit la ore, sperând că evenimentul va trece neobservat. A fost însă identificat de polițişti și dus la audieri. În acest caz, a fost deschis un dosar penal.

Violența în școli, între elevul înjunghiat de un coleg și profesorul cercetat penal pentru că ar fi lovit mai mulți copii. Specialiștii spun că agresiunile sunt, de fapt, oglinda societății noastre

În Galați, un elev și-a înjunghiat un coleg chiar în incinta școlii, după un conflict verbal cu acesta. Victima a ajuns la spital. Cadrele didactice, copiii și parinţii sunt şocaţi de incident. Și în Covasna, elevii unei școli și familiile lor sunt revoltați că un profesor cercetat penal pentru agresiune asupra unor copii a fost lăsat să se întoarcă la catedră. Cum explică psihologii aceste comportamente violente aflați din materialul următor. Atenție, sunt detalii care vă pot afecta emoțional!

Tentativă de omor, la Galaţi. Un elev a fost înjunghiat de un coleg, în pauza dintre ore

Violență extremă la o școală gimnazială dintr-o comună gălățeană: cearta dintre doi elevi a degenerat şi au urmat momente ce nu pot fi descrise decât cu informaţii care vă pot afecta emoţional. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru loviri şi alte violenţe, dar procurorul de caz a decis schimbarea încadrării în tentativă de omor.

Elev rănit cu un cuțit de un coleg în vârstă de 13 ani. Incidentul s-a petrecut pe terenul de sport al școlii

Incident şocant la o școală din Argeș. Un elev de 14 ani a fost înjunghiat în curtea unităţii școlare de un coleg de 13 ani. Agresorul chemase mai mulți prieteni pentru a tranşa un conflict pe care îl avea cu alţi adolescenți. Cazul este anchetat de Inspectoratul Şcolar Județean și de poliție. Conducerea școlii a luat deja măsuri. Din toamnă, elevul va merge la altă unitate de învățământ. Atenție, urmează informații cu puternic impact emoțional!

Elev înjunghiat la școală de un coleg de clasă. Părinții au refuzat să depună plângere

Incident şocant într-un liceu din Drobeta - Turnu Severin. Un elev de 12 ani a fost înjunghiat de un coleg de clasă. Părinţii victimei au refuzat să depună plângere, dar poliţiştii au deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violenţe. Băiatul a fost operat de urgență, după ce, inițial, a fost îngrijit acasă, de părinți. Atenție, informații care vă pot afecta emoțional!