VIDEO O primărie din Vâlcea este executată silit pentru o datorie la lăutari

Primăria comunei Suteşti din județul Vâlcea este executată silit de o trupă de lăutari din Satu Mare care a cântat acum aproape nouă ani la o sărbătoare a localităţii şi căreia nu i-a fost plătit onorariul. În consecință, au fost scoase la licitaţie inclusiv cele două microbuze şcolare din localitate, care deservesc 140 de elevi.

Ghidul care îi îndrumă pe profesori cum să-şi declare veniturile din meditaţii a fost publicat de ANAF. Cadrele didactice vor trebui să aibă şi case de marcat

Primul pas, potrivit documentului, este înregistrarea la Registrul Comerţului. Cadrele didactice vor trebui să aibă şi case de marcat. Sindicaliştii spun că documentul poate fi considerat o presiune pentru ca mai multe cadre didactice să intre în legalitate, dar acest lucru nu se va întâmpla, pentru că procedura e complicată.

Olimpicii ar putea intra la liceu fără a mai susține examenul de Evaluare Națională

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat pentru un post de televiziune, că elevii de gimnaziu care obțin performanțe la olimpiadele școlare ar putea să fie admiși la liceu fără să mai susțină examenul de Evaluare Națională.Potrivit celor declarate de către Ministerul Educației, această măsură vine pentru a stimula parcursul educațional al acestor elevii cu performanțe deosebite.