Funeraliile Reginei, evenimentul cu cea mai mare audiență din istorie

A fost cel mai urmărit eveniment din istorie: potrivit primelor estimări, prezentate de presa britanică, patru miliarde de oameni au urmărit, în toate colțurile lumii, funeraliile Reginei Elisabeta a II-a. Oriunde s-au aflat, britanicii din străinătate au asistat cu emoție, pe internet sau la televizor, la ultimul drum al suveranei. Dar nu numai britanicii.

Șefi de stat și capete încoronate, umăr lângă umăr, la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a. Reguli de protocol inedite. Autobuzul, mijloc de transport pentru mai marii lumii. O excepție

Sute de demnitari şi capete încoronate asistă luni la funeraliile de stat ale Reginei Elisabeta a II-a, un eveniment complicat din punct de vedere diplomatic şi al securităţii, marcat de privilegii acordate unora dintre participanţi şi de prezenţa unor invitaţi controversaţi, notează AFP.

Funeraliile Reginei Elisabeta a II-a: Detalii despre procesiune. Semnificații istorice ale momentelor cheie

Procesiunea funerară către Abația Westminster și mai apoi către Castelul Windsor se înscrie în linia tradiţiei monarhiei britanice, notează AFP. O lume întreagă îi spune astăzi "Adio" unei Regine-simbol al felului în care un lider își slujește poporul. Funeraliile Reginei Elisabeta a II-a - Ediții speciale LIVE la TVR INFO pe tot parcursul zilei.

Procesiune impresionantă la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a.

”Durerea este prețul pe care îl plătim pentru iubire” - sunt vorbele Reginei Elisabeta a II-a, un simbol al stabilității, o suverană atât de iubită. Peste 4 miliarde de oameni se estimează că au urmărit în faţa televizoarelor ceremoniile cu totul speciale de la Londra, care vor rămâne în istorie la fel ca şi domnia Reginei. Președintele Klaus Iohannis, Majestatea Sa Margareta şi Alteţele Lor Regale Principele Radu şi Principesa Elena au participat la funeralii. Trimisul special al TVR, Vlad Ungar, a transmis de la Londra, iar Știrile TVR v-au ținut la curent cu cele mai importante momente ale ceremoniilor. TVR Info a transmis, în ediții speciale succesive, ceremoniile. LIVE AICI.