Cupa Mondială 2018 - EXCLUSIV LA TVR. Rezumatele partidelor de duminică. Campioana mondială a pierdut meciul de debut

Suprize mari în a patra zi a Mondialului din Rusia. Campioana mondială Germania a pierdut primul meci din grupă, 0-1 în faţa Mexicului, iar principal favorită la câştigarea trofeului, Brazilia, a reuşit doar un egal, 1-1 cu Elveţia. Adversara României în Liga Naţiunilor, Serbia, a învins la limită Costa Rica, după un gol superb înscris de Kolarov din lovitură liberă.

Începe Forumul mondial de la Davos. În acest an se va discuta şi despre fake news şi ameninţările cibernetice

Începe Forumul mondial de la Davos, o reuniune de elită la care se discută teme de actualitate la nivel internaţional şi se stabilesc proiecţiile economice la cel mai înalt nivel. Invitaţii au parte de un decor de basm după ce a nins zile în şir. Sunt aşteptaţi 3.000 de oameni, printre care 70 de şefi de stat şi de guvern în cele patru zile ale reuniunii.

Custodele Coroanei: Bunătatea și iertarea tatălui meu au învins toate relele secolului trecut. Ședință solemnă la Parlament dedicată Regelui

Regele Mihai a fost omagiat în parlament, într-o ședință solemnă la care au participat, printre alții, Custodele Coroanei și alți membri ai familiei Regale, Patriarhul Daniel și foști președinți ai României. Dincolo de discursuri, ședința a avut și câteva momente speciale. TVR1 a transmis în direct şedinţa solemnă a Camerelor reunite ale Parlamentului. Au rostit mesaje președintele României, Klaus Iohannis, Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, președinții celor două Camere ale Parlamentului, Călin Popescu Tăriceanu și Liviu Dragnea, premierul Mihai Tudose, precum și academicianul Cristian Hera, vicepreşedinte al Academiei Române.