Locuitorii din cantonul Geneva au aprobat prin referendum creșterea venitului minim garantat. Un angajat care prestează 41 de ore de muncă pe săptămână va primi un salariu de aproape 3.800 de euro pe lună

Elvețienii, unii dintre europenii cu cel mai ridicat nivel de trăi, vor avea o viață și mai bună. Locuitorii din cantonul Geneva au aprobat prin referendum creșterea venitului minim garantat care va fi de acum de 3.800 de euro pe lună. Adică dublu față de țări ca Germania sau Franța și de aproape 7 ori față de salariul minim de la noi.

Elvețienii au respins prin referendum limitarea libertății de circulație cu UE

Rezultat clar la referendumul din Elveția: s-a respins limitarea libertății de circulație cu UE. Inițiativa a fost propusă de o formațiune de dreapta și ar fi permis și un control al imigrației. 62% dintre alegători s-au opus ca Elveția să renunțe la acordul de liberă circulație cu blocul comunitar. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat rezultatul votului din Țara Cantoanelor.

Românii care merg în Elveția și Liechtenstein stau în carantină 10 zile

Românii care intră pe teritoriul Confederației Elvețiene și pe teritoriul Principatului Liechtenstein stau în carantină 10 zile, iar dacă nu respectă noile măsuri, amenda e de 10.000 de CHF. Măsurile au fost adoptate miercuri și intră în vigoare sâmbătă, 8 august, la miezul nopții.

Bogații lumii vor putea să utilizeze Munții Alpi ca seifuri

Cunoscută de mult timp pentru secretul său bancar, Elveţia va oferi în curând bogaţilor lumii o nouă alternativă în care să îşi depoziteze cele mai de preţ bunuri: seifuri în stâncă, săpate la poalele Munţilor Alpi, transmite site-ul Bloomberg, preluat de Agerpres.