Premierul israelian Benjamin Netanyahu şi-a anulat în ultimul moment vizita oficială în Emiratele Arabe Unite, care era programată pentru joi, a anunţat postul de radio naţional Kan, citat de agenţia de presă EFE și preluat de Agerpres. Decizia a fost luată după ce soția premierului a fost internată în spital.
Administraţia preşedintelui Donald Trump a informat Congresul privind intenţia sa de a vinde avioane de vânătoare de ultimă generaţie F-35 Emiratelor Arabe Unite, un plan care îngrijorează Israelul, a declarat joi un ales american, relatează AFP.
O nouă alianță foarte puternică este pe cale să se formeze în zonă, la care, după cum a spus președintele Donald Trump, sunt gata să se alăture cel puțin încă 5 țări. Palestinienii au protestat, au denunțat acordurile și în cele din urmă au lansat rachete din Gaza în Israel.
Israel, Emiratele Arabe Unite şi Bahrein au semnat, marţi, acorduri de normalizare a relaţiilor, în cadrul unei ceremonii care a avut loc pe peluza Casei Albe. Totul, în prezenţa preşedintelui american Donald Trump, relatează agențiile internaționale de presă.
Preşedintele american Donald Trump va găzdui pe 15 septembrie, la Casa Albă, o ceremonie de semnare a acordului de normalizare a relaţiilor între Israel şi Emiratele Arabe Unite (EAU), a declarat marţi un responsabil american, relatează AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.
Un avion al companiei El Al, cu mai mulți oficiali israelieni și americani la bord, printre care și ginerele președintelui Donald Trump, a decolat de pe aeroportul Ben Gurion.
Normalizarea relaţiilor dintre Israel şi Emiratele Arabe Unite va contribui la stabilitatea şi securitatea Orientului Mijlociu, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.
Israelul şi Emiratele Arabe Unite (EAU) au semnat, sub egida Statelor Unite, ''un acord de pace istoric'', au anunţat joi pe Twitter preşedintele american Donald Trump și prinţul Sheikh Mohammed Bin Zayed.