Răspunsul guvernului turc la cutremurele devastatoare ar putea afecta rezultatul alegerilor pentru Erdogan

Cutremurul cu cele mai multe victime dintr-o generaţie reprezintă pentru preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan o provocare uriaşă în materie de salvare şi reconstrucţie care va umbri perioada de pregătire a alegerilor din luna mai, percepute deja drept cele mai dificile în cele două decenii ale sale la putere, relatează marţi Reuters într-o analiză.

Turcia suspendă negocierile cu Suedia și Finlanda privind aderarea la NATO

Șeful diplomației de la Ankara a declarat că după recentele proteste din Suedia, o asemenea întâlnire pentru continuarea negocierilor cu Suedia și Finlanda, privind aderarea la NATO, nu are sens. Ministrul turc de externe a mai sus că deocamdată nu există nici o ofertă de a evalua separat candidaturile celor doua state nordice.

Finlanda și Suedia vor să intre în NATO împreună

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, se va întâlni la începutul lunii viitoare cu președintele Erdogan. Presa din Turcia scrie că, în cadrul acestei întâlniri, va fi abordată și tema aderării Finlandei și Suediei la Alianță. Până atunci, premierii Suediei și Finlandei afirmă că respectă pe deplin angajamentele făcute pentru a determina Turcia să nu mai aibă obiecții.