europa gaze naturale
O neobișnuită criză de lemne de foc e pe cale să apară în Elveția. Deși sunt zile toride, oamenii se gândesc deja cum se vor încălzi la iarnă. Se profilează deficit de gaze, prețurile sunt în creștere la curent electric, așa că sobele sau centralele cu lemne devin alternative demne de luat în seamă.
Gazprom declară forță majoră în livrările de gaze către Europa. Compania a anunțat un client că nu-şi poate îndeplini obligaţiile contractuale din cauza unei "situaţii extraordinare"
Grupul rus Gazprom a decis să invoce o clauză de tip "forţă majoră" cu privire la livrările de gaze către cel puţin un important client din Europa, potrivit unei scrisori trimise de companie joia trecută, pe 14 iulie, consultată luni de jurnaliștii Reuters.
Ursula von der Leyen: Uniunea Europeană vrea să-și dubleze importurile de gaze din Azerbaidjan în câțiva ani
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat luni un acord cu Azerbaidjanul pentru dublarea "în câţiva ani" a importurilor de gaze ale UE din această fostă republică sovietică din Caucazul de Sud, relatează AFP.
În UE sunt 12 țări către care rușii fie nu mai livrează gaz deloc, fie livrează parțial. Guvernele caută soluții. De la economii drastice până la revenirea la cărbune, toate ipotezele sunt pe masă
Ne mai despart doar 3 luni până la răcirea vremii și depozitele de gaz nu sunt nici pe departe pline. Recent, Agenția internațională pentru energie a avertizat în special Europa în legătură cu o posibilă criză energetică de proporţii, comparabilă cu cea a petrolului din anii '70. Guvernele caută soluții pentru a diminua impactul asupra populației, dar și asupra economiilor comunitare. De la economii drastice până la revenirea la cărbune, toate ipotezele sunt pe masă.
Ucraina a blocat în regiunea Lugansk tranzitul gazelor rusești către Europa Occidentală
Ucraina a blocat tranzitul gazelor ruseşti către Europa Occidentală în regiunea Lugansk, afirmând marţi că ocuparea teritoriului estic de către forţele ruse face imposibilă supravegherea fluxurilor, transmite dpa.
Comisarul european pentru energie: UE nu are informații că firmele ar fi plătit în ruble pentru gazele rusești
Comisia Europeană nu are informaţii conform cărora vreo companie europeană a plătit în ruble pentru gazele ruseşti, după ce Moscova le-a cerut cumpărătorilor străini să se conformeze mecanismului de convertire a plăţilor din euro sau dolari în ruble, a declarat astăzi comisarul pentru Energie, Kadri Simson, citat de Reuters.

