Europa
Oficiali de la Casa Albă își pierd încrederea că Ucraina va putea vreodată să recupereze toate terenurile pe care le-a pierdut în fața Rusiei în ultimele patru luni de război, au declarat oficiali americani pentru CNN, chiar și cu armamentul mai greu și mai sofisticat pe care SUA și aliații săi intenționează să îl trimită.
Poluarea este asociată cu 10% din cancerele depistate în Europa, potrivit unui raport al Agenției Europene de Mediu
Aproximativ 10% din cancerele depistate în Europa sunt asociate cu poluarea sub diverse forme, a avertizat marţi Agenţia Europeană de Mediu (AEM), care subliniază că majoritatea cazurilor sunt evitabile, informează AFP.
Rusia ar putea opri total gazele. Europa să se pregătească, avertizează şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie
Agenţia Internaţională pentru Energie a avertizat Europa să se pregătească imediat pentru întreruperea completă a exporturilor de gaze ruseşti în această iarnă, îndemnând guvernele să ia măsuri pentru a reduce cererea şi a menţine deschise centralele nucleare vechi, scrie Financial Times.
Lista țărilor europene care se confruntă cu creșterea cazurilor de COVID. În România, șase cazuri cu subvarianta BA.5, raportate în ultima săptămână
Mai multe țări raportează o creștere semnificativă a cazurilor de COVID, în timp ce experții avertizează că, având în vedere restricțiile ridicate în cele mai multe state și scăderea semnificativă a vaccinărilor împotriva coronavirusului, am putea asista și la o creștere a deceselor, potrivit The Guardian.
GRAFICE ECDC: Aproape 1.200 de cazuri de variola maimuței, înregistrate în lume. Peste 700 de cazuri, în Europa. Cele mai multe, în Spania și Portugalia
18 țări din Europa raportează cazuri de infectare cu variola maimuței, fiind confirmate 704 cazuri în țări UE/SEE, iar la nivel mondial au fost raportate 1.177 de cazuri, arată cel mai recent raport al Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC). În țările europene, nu a fost raportat nici un deces, iar cele mai multe cazuri sunt raportate la bărbații care fac sex cu bărbați.
Poliția italiană, captură record de droguri: 4,5 tone de cocaină. Cum funcționa rețeaua de trafic
Poliția italiană a reușit cea mai mare captură de droguri din Europa.
Eurostat: Rata şomajului în Uniunea Europeană s-a menţinut la 6,2% în aprilie
Rata şomajului în Uniunea Europeană s-a situat la 6,2% în aprilie, stabilă comparativ cu luna precedentă şi în scădere faţă de 7,5% în perioada similară din 2021, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
OMS nu ia în considerare o pandemie de variola maimuței
Organizaţia Mondială a Sănatăţii nu crede că în cazul variolei maimuţei se va ajunge la pandemie. Şeful experţilor OMS care se ocupă de această boală afirmă că, deocamdată, nu există asemenea temeri. Atrage însă atenţia că e nevoie de cercetări amănunţite, fiindcă oamenii de ştiinţă nu înţeleg cum au apărut atât de multe cazuri în Europa.
Preţul gazelor în Europa continuă să scadă, în urma diminuării temerilor privind livrările din Rusia
Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au continuat să scadă vineri, îndreptându-se spre a treia săptămână de declin consecutiv, în urma diminuării temerilor privind întreruperea livrărilor din Rusia, transmite Bloomberg.

