#eusuntromania
A cântat pentru împăraţi şi pentru oameni simpli. A străbătut lumea în lung şi-n lat. A concertat în cele mai grandioase săli de spectacole, dar şi pe vârf de munte. Nicolae Voiculeţ este convins că, prin glasul naiului său, Pământul îi cântă Cerului. Iubeşte România şi o consideră singura patrie în care ar fi putut deveni ceea ce este.
#eusuntromania Navigând între boală şi speranţă. Victoria a făcut din pasiunea de navigator medical o meserie oficială
Pacienţii care primesc un diagnostic dur, precum cancerul, de obicei întră în panică. Timpul e scurt, chiar şi pentru medici. În acele clipe intră în acţiune navigatorul medical. Victoria Asanache este interfața dintre medic și pacient, cea care transformă boala într-o speranță.
#eusuntromania În An Centenar, fațada principală a Gării Brașov va purta culorile drapelului României
Gara din Brașov va arăta altfel. În Anul Centenarului faţada principală va purta culorile drapelului României. Orașul de la poalele Tâmpei a fost și este un nod principal de cale ferată care leagă toate provinciile istorice. În 1918, trenul cu care a fost dus la București actul Marii Uniri, de la Alba Iulia, a oprit şi în Brașov.
#eusuntromania Îngerul copiilor năpăstuiţi. Centrul de recuperare "N. Robănescu", visul împlinit al unui medic-OM: Liliana Pădure
Și-a dăruit viaţa copiilor pentru care un simplu pas sau un banal gest sunt, de fapt, o adevărată victorie. Pentru ei a reuşit să facă singurul spital de recuperare din România, cum rar găsești în Europa. Ea însăşi s-a născut cu o suferinţă care a ajutat-o să schimbe inimi. Vorbim despre Liliana Pădure, şefa Centrului de excelenţă "Nicolae Robănescu" din Bucureşti.
#Eusuntromânia. Îngerii șoselelor. Asociaţia Salvatorilor Voluntari 4x4 au avut peste 200 de intervenții
Sunt printre noi peste 200 de oameni convinşi că există Îngeri protectori. Aflaţi în situaţii limită, blocaţi pe drumuri din cauza accidentelor, a zăpezii sau a apelor, ei au primit ajutor exact atunci când îşi pierduseră orice speranţă. Evident, cei care le-au întins o mână nu sunt îngeri, ci oameni, dar unii speciali! Sunt membrii Asociaţiei Salvatorilor Voluntari 4x4, gata oricând să sară, benevol, în ajutorul celor aflaţi în primejdie.
#eusuntromania În căutarea cetăţilor vibrante. Doi tineri urbanişti visează la viitorul oraşelor româneşti
Sunt tineri, talentaţi, serioşi şi extrem de încrezători în forţele generaţiei lor. S-au întors în ţară să studieze şi să pună umărul la reconstrucţia oraşelor din România. Radu şi Corina sunt urbanişti şi văd în fiecare spaţiu pe care-l studiază un loc mai bun pentru oameni. Vor ca, peste 100 de ani, prin strădania lor şi a celorlalţi tineri implicaţi cetăţile noastre să vibreze.
Alba Iulia, punct de plecare pentru Marșul Centenarului. Flacăra Unirii va ajunge la Chișinău pe 1 septembrie
Sute de oameni au luat parte duminică seară, la Alba Iulia, la startul Marșului Centenarului, care are ca punct final capitala Republicii Moldova, Chișinău. Participanții, înarmați cu torțe și dorința de unitate a celor doua state române, au pornit pe jos si speră ca, la final, pe 1 septembrie, să îi vadă pe toți românii sub același drapel.
#eusuntromania Pe urmele istoriei. Gabriel Badea Păun redescoperă tronul regal
Stră-strănepotul profesorului care l-a învăţat limba română, istorie si geografie pe Ferdinand Întregitorul a descoperit tronul regal, despre care s-a crezut timp de 70 de ani că a fost distrus de comuniști. Astăzi, Gabriel Badea Păun îi învață pe francezi să iubească România și istoria ei. A fost decorat de șeful statului cu Ordinul Meritul Cultural, dar și de Regele Mihai pentru eforturile de a promova România.
#eusuntromania Profira Frunză, o viață de român, trăită în demnitate și sacrificiu
Profira Frunză este de o vârstă cu România! La fel ca ţara sa, a trecut prin tragedii, războaie sau foamete. I-au murit doi copii, soţul a fost ucis pe front, şi-a părăsit casa pentru a se refugia din calea luptelor, dar cu toate acestea a învins în bătălia cu destinul. Acum, înconjurată de familie şi de comunitate, le-a mărturisit tuturor care este secretul vieţii.

