examen auto
Probele practice ale examenelor pentru obținerea permisului de conducere au fost reluate. Atât candidații, cât și examinatorii trebuie să poarte măști, li se măsoară temperatura înainte de examen, iar mașinile sunt dezinfectate după fiecare cursă. De asemenea, cursanții nu pot veni însoțiți la proba practică, accesul fiind permis doar candidatului și instructorului auto.
Bucureștenii se pot programa pentru examenul auto, de marți
Absolvenții școlilor de șoferi din Capitală pot susține începând de marți testările la regulile de circulaţie. Programările trebuie făcute de luni până vineri, iar zilnic sunt organizate câte două serii. Bucureștenilor li se va lua temperatura iar accesul în clădire se va face doar dacă aceștia au mască și mănuși.
Guvernul a decis prelungirea valabilității cursurilor pentru obținerea permisului auto
Guvernul a aprobat, miercuri, o hotărâre care prevede prelungirea valabilității cursurilor pentru obținerea permisului auto cu echivalentul perioadei în care a acționat starea de urgență.
MAI suspendă activitățiile de examinare teoretică și practică pentru obținerea permiselor auto
La nivelul Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, se suspendă activitățiile de examinare la nivel național, probele teoretică și practică, conform unor măsuri luate de Ministerul Afacerilor Interne, în contextul COVID-19.
Un tânăr care a picat examenul auto acuză polițistul că l-a bruscat pentru că a cerut explicații
Acuzații după examenul auto. Un tânăr care a susținut proba practică în Pitești, dar a fost respins, îl acuză pe polițistul examinator ca l-ar fi bruscat. Băiatul de 18 ani spune că nu a primit nicio explicație pentru faptul că nu a trecut proba și nu înțelege nici gestul polițistului. Tânărul a depus mai multe reclamații. Și sunt în desfășurare două anchete.
Caz unic în Capitală. Instructorii auto nu mai pot circula cu elevii în cartierele Pajura şi Bucureştii Noi, din Sectorul 1
Potrivit unui ordin emis recent de prefectul Municipiului București, instructorii școlilor de șoferi nu vor mai putea circula cu elevii într-un perimetru bine delimitat din Sectorul 1. Asta deși elevii sunt nevoiți să dea examenul de traseu, fix în zona în care le este interzis să se pregătească. Prefectura susține că a primit petiții de la cetățenii nemulțumiți de traficul din zonă.
Un doljean s-a prezentat beat la proba practică a examenului pentru permis auto. Candidatul avea o alcoolemie de peste 0,50 la mie în aerul expirat.
A venit băut la examenul de permis auto. Polițiștii din Dolj l-au descoperit pe candidatul turmentat din cauza mirosului puternic de alcool. Pentru că nu are permis, bărbatul a scăpat de cercetarea penală. A picat însă examenul.
Codul Rutier se modifică. Reguli noi pentru ITP și pentru șoferii cu probleme medicale
Reguli noi în Codul Rutier. De la 1 ianuarie, mașinile mai vechi de 12 ani vor ajunge la verificarea tehnică mai des, adică o dată pe an, nu o dată la doi ca până acum. În ceea ce-i privește pe șoferi, cardiacii și diabeticii ar putea să-și reînnoiască sau să obțină permisul numai dacă vor primi avizul medicului de specialitate.
Examenul pentru permisul auto este monitorizat audio-video și în județul Dolj
Sistemul Big Brother la examenul auto se extinde și în alte județe. După București și Ilfov, proba practică este filmată de acum și în Dolj. Candidații nu sunt deloc intimidați de tableta așezată pe bordul mașinii, care vede și aude tot.

