Evaluarea Națională | Ministerul Educației anunță că un singur elev din toată țara a avut temperatura peste 37.3°C. Care au fost subiectele la Limba și literatura română

Absolvenții de clasa a VIII-a au susținut luni proba scrisă la limba și literatură română în condiții speciale. Deși examenul a începutla ora 9:00, elevii au intrat în școli încă de la 7:30, pentru că au trecut prin triajul epidemiologic. Ministerul Educației a anunțat că un singur elev din toată țara a avut temperatura peste 37.3°C și va susține examenul în sesiunea specială.

Un profesor evaluator, din Capitală, depistat cu COVID-19

Un profesor din Sectorul 6 care s-a înscris în Comisia de Evaluare a fost testat pozitiv cu COVID-19. Vicepreşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Cornelia Stavri, spune că ar trebui stabilite alte reguli de intrare la examene pentru că temperatura nu este un criteriu potrivit.

Condiții stricte pentru Evaluarea Națională. Cum s-au pregătit Liceul Jean Monnet și Liceul Teoretic Internațional de Informatică din Capitală

Urmează o săptămână cu emoții pentru mai bine de 170.000 de absolvenți de clasa a VIII-a. Luni începe Evaluarea Națională. Iar în centrele de examen se fac pregătiri. Examenele se vor desfășura în condiții speciale. La intrarea în școală, absolvenților le va fi măsurată temperatura, iar pe durata probelor aceștia trebuie să poarte măști de protecție. Pentru cei care nu pot susține testele din motive medicale, va fi organizată o sesiune specială.

Peste 170.000 de absolvenţi de gimnaziu vor susţine Evaluarea Naţională în condiții speciale

172.482 de absolvenţi ai clasei a VIII-a, dintre care 16.004 în municipiul Bucureşti, s-au înscris pentru a susţine Evaluarea Naţională din sesiunea 2-27 iunie 2020, conform situaţiei centralizate de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Media generală obţinută în cadrul Evaluării Naţionale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a.

Avocatul Poporului cere ca elevilor care dau BAC-ul sau Evaluarea Națională să nu li se ia temperatura înainte de examen

Avocatul Poporului recomandă Ministerului Educației și Ministerului Sănătății ca elevilor care dau BAC-ul sau Evaluarea Națională să nu li se ia temperatura înainte de examen, potrivit unui document publicat pe site-ul instituției. Instituția Avocatului Poporului solicită ca limita de 37,3 grade să fie eliminată dintre condițiile impuse acestor elevi.

Au fost aprobate calendarul și condițiile de desfășurare a examenului de Bacalaureat

A fost aprobat noul calendar de organizare și desfășurare a examenului de Bacalaureat de anul acesta. Având în vedere epidemia de COVID-19 centrele de examen trebuie să respecte condiții stricte. Astfel, în sălile de examen candidații sunt repartizați la o distanță de minimum 2 metri unul față de celălalt stânga/dreapta - față/spate.