Atentate împotriva creștinilor din Egipt. Peste 130 de victime în urma a două explozii în orașele Tanta și Alexandria

Duminica Floriilor a fost însângerată în Egipt. Două atentate cu bombă au avut loc la o distanţă de numai câteva ore, la biserici unde se adunaseră creştini copţi. 36 de oameni au fost ucişi şi peste 100, răniţi. Ambele atacuri au fost revendicate de gruparea teroristă Stat Islamic. De la Vatican, Papa a condamnat masacrele chiar în cuvântarea ţinută după slujba de Florii.