Soldații ruși au furat peste 2.000 de exponate de la muzeele din Mariupol, au anunțat autoritățile locale, relatează Ukrinform. Exponatele au fost duse în Donețk.
Se redeschide British Museum, după o pauză de mai bine de 5 luni impusă de pandemie. Este pentru prima dată, pe timp de pace, când celebra instituție de cultură a fost închisă o perioadă atât de lung.
Intitulată "Gustare în paradis. Anna de Noailles pe malul lacului Léman", expoziția reuneşte manuscrise, corespondență, documente originale, opere în ediții rare, portrete şi pasteluri, obiecte personale şi fotografii. Exponatele sunt donate sau împrumutate de la descendenți sau de la diverse instituții franceze şi permit vizitatorilor să descopere viața poetei.
Suedezii au reuşit să strângă într-o expoziţie cele mai dezgustătoare feluri de mâncare de pe planetă. Mai bine spus, cele pe care europenii le consideră respingătoare, pentru că multe dintre preparate sunt savurate ca delicatese în ţările lor de origine.
La Bruxelles s-a deschis o expoziţie care are în centrul atenţiei violul şi victimele sale. Este un eveniment aflat la polul opus unor asemenea manifestări - departe de liniştea şi contemplaţia unui muzeu. Exponatele sunt răscolitoare - pentru că sunt aduse, de exemplu, hainele pe care victimele abuzurilor sexuale le purtau când au fost atacate.