familia regală a României
Familia Regală a României îşi reafirmă sprijinul ferm faţă de Republica Moldova şi aspiraţiile sale europene, a declarat, în exclusivitate pentru TVR Moldova, Alteţa Sa Regală Principele Radu.
Fotografii inedite ale Familiei Regale a României, într-un nou album, publicat de Muzeul Naţional de Istorie
Fotografii inedite ale Familiei Regale a României, însoţite de poveşti intime de familie, au fost publicate de Muzeul Naţional de Istorie a României într-un nou album. Este realizat în condiţii grafice deosebite și în paginile lui îi regăsim pe toţi membrii Familiei Regale. Pentru prima oară, putem vedea şi fotografii deosebite din exilul Regelui Carol al II-lea, intrate de curând în patrimoniul muzeului.
Regele Constantin al II-lea al Greciei a sprijinit Familia Regală a României
Principele Radu a reprezentat-o pe Majestatea Sa Margareta la funeraliile Regelui Constantin al II-lea, care le-a fost naş de cununie. Alteţa Sa Regală a fost întâmpinat la aeroportul din Atena de Adriana Ciamba, însărcinat cu Afaceri al României în Republica Elenă. Familia Regală a României a avut legături strânse cu Familia Regală a Greciei, iar Regele Constantin a vizitat de mai multe ori țara noastră. În 2008, la aniversarea Nunţii de Diamant a Regelui Mihai şi a Reginei Ana, a acordat şi un interviu Televiziunii Române.
Dubaşii au colindat familia regală, adunată în formulă extinsă la Săvârşin
Colindul dubaşilor este unul dintre obiceiurile care bucură şi acum satele româneşti. Cetele de colindători încep să umble din casă în casă din Ajun și până a doua sau chiar a treia zi de Crăciun. Dubaşii de la Săvârşin au colindat şi membrii familiei regale, care petrec împreună sărbătorile la castel.
Seară Regală în onoarea Corpului Diplomatic. Custodele Coroanei: Salut decizia de a acorda statut de ţări candidate la Uniunea Europeană Ucrainei şi Republicii Moldova
Integrarea europeană a Ucrainei și Republicii Moldova sunt o garanție a securității întregului continent. E mesajul principal pe care l-a transmis, marți seară, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, diplomaților acreditați în România la Seara Regală organizată în onoarea lor.
Militarii veterani și voluntarii Asociației Invictus România au marcat, alături de Familia Regală, încheierea celei de-a IX-a ediții a “Ștafetei Veteranilor“
Familia Regală a primit luni, la Palatul Elisabeta, Ștafeta Veteranilor. În acest an, cursa s-a desfășurat în luna octombrie, pe trei trasee diferite, care s-au reunit la Carei.
Familia Regală a României, primită de Papa Francisc la Vatican
Papa Francisc a primit astăzi, la Vatican, vizita Familiei Regale a României. Este a doua oară când Majestatea Sa Margareta și Principele Radu se întâlnesc cu Papa Francisc.
La storia della mia vita | Jurnalul Reginei Maria, tipărit în limba italiană
Jurnalul Reginei Maria a României a fost tipărit în limba italiană, iar lansarea a avut loc la Ambasada României la Roma, în prezența Familiei Regale a României. Evenimentul a fost dedicat Centenarului Încoronării Reginei Maria și Regelui Ferdinand.
Familia Regală a României, vizită la Roma și Vatican. Majestatea Sa Margareta: Securitatea Moldovei este, de fapt, și securitatea României
Familia Regală a României se află într-o vizită la Roma și la Vatican, unde, potrivit programului, va avea și o întâlnire cu Suveranul Pontif. Luni, Principele Radu și Majestatea Să Margareta s-au întâlnit cu câțiva eroi Invictus și cu studenți militari ai Centrului de Înalte Studii pentru Apărare al Italiei.

