Armata israeliană pregăteşte un atac coordonat şi integrat împotriva Hamas în Fâşia Gaza

Armata israeliană a anunţat că pregăteşte un ''atac coordonat şi integrat din aer, pe mare şi terestru'' împotriva poziţiilor teroriştilor Hamas din Fâşia Gaza, ''Batalioane şi soldaţi sunt desfăşuraţi peste tot în ţară şi sunt pregătiţi să sporească disponibilitatea pentru următoarele etape ale războiului - cu un accent pe o operaţiune terestră semnificativă'', au transmis Forţele de Apărare Israeliene (IDF). Premierul Benjamin Netanyahu a vizitat sâmbătă după-amiază zona din sudul Israelului situată în apropierea frontierei cu Fâşia Gaza.

Locurile de unde Hamas lansează rachete, bombardate de israelieni. Un oficial Hamas a fost ucis

Un înalt responsabil Hamas a fost ucis în atacurile israeliene de noaptea trecută asupra pozițiilor teroriștilor palestinieni din Fâșia Gaza. Acesta ar fi coordonat atacurile comise de Hamas asupra teritoriului israelian. Armata israeliană a continuat bombardamentele asupra pozițiilor Hamas și noaptea trecută. În acest timp, președintele Joe Biden a promis că va face tot posibilul pentru eliberarea ostaticilor ținuți de gruparea teroristă Hamas. Urmează imagini și detalii cu impact emoțional!

Ambasadorul Israelului, la TVR Info: Fâșia Gaza va fi curățată de infrastructura teroristă, orice-ar fi. Hamas a încercat să oprească populația civilă să plece din Gaza. Soarta democrațiilor, a lumii civilizate depinde de rezultatul acestui conflict

Invitat la Tema zilei, la TVR Info, ambasadorul Israelului la București, E.S. Reuven Azar, a explicat vineri seară că nordul Fâșiei Gaza este un punct de îngrijorare, de aceea armata a cerut civililor din orașul Gaza să se mute spre sud, precizând însă că infrastructura teroristă a Hamas este peste tot în Fâșie. "Acum, Hamas a încercat să oprească populația să plece pentru că acești lași nu doar țintesc fără discriminare civilii, aruncând cu rachete în Israel și masacrând oameni nevinovați, luând ostatici, își folosesc propria populație ca și scut uman și încearcă să împiedice populația locală să se evacueze", a detaliat diplomatul. Reuven Azar a ținut să atragă atenția că acest conflict marchează un punct de cotitură pentru toate democrațiile și pentru soarta întregii lumi civilizate.