Fâşia Gaza
Armata israeliană a întreprins sâmbătă lovituri aeriene asupra unor poziţii ale mişcării palestiniene Hamas în Fâşia Gaza, ca ripostă la un tir cu patru rachete dinspre acest teritoriu, informează AFP, citată de Agerpres.
Salvaţi Copiii: Patru tineri din cinci din Gaza aflată sub blocadă suferă de tulburări emoţionale
Patru tineri din cinci din Fâşia Gaza suferă de tulburări emoţionale, printre care şi depresie, a atras atenţia miercuri organizaţia Salvaţi Copiii, care semnalează o deteriorare a sănătăţii mentale în enclava palestiniană, la 15 ani de la instituirea blocadei israeliene, relatează AFP.
Turcia: Erdogan avertizează în legătură cu ameninţările împotriva statutului Moscheei Al-Aqsa
Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a avertizat marţi, într-o conversaţie la telefon cu omologul său israelian, Isaac Herzog, împotriva ameninţărilor care, în opinia sa, ameninţă statutul Moscheei Al-Aqsa din Ierusalim, notează AFP, potrivit Agerpres.
Blinken îndeamnă Israelul şi palestinienii "să pună capăt ciclului de violenţe"
Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a discutat telefonic marţi cu lideri israelieni şi palestinieni pentru a-i îndemna "să pună capăt ciclului de violenţe", după escaladarea din ultimele săptămâni, scrie AFP, potrivit Agerpres.
După violenţe la Ierusalim, tir de rachetă spre Israel şi lovituri asupra Fâşiei Gaza
Armata israeliană a efectuat marţi dimineaţă primele lovituri aeriene după mai multe luni asupra Fâşiei Gaza, ca represalii la un tir de rachetă din această enclavă palestiniană, semn că tensiunile locale nu dau semne de atenuare după un weekend de violenţe în locurile sfinte la Ierusalim, notează AFP, potrivit Agerpres.
Atacul din Tel Aviv se înscrie într-un șir misterios de incidente nerevendicate de vreo grupare anti-israeliană
Serviciul de securitate internă israelian Shin Bet a anunţat vineri dimineaţă eliminarea autorului atacului sângeros comis joi seara în centrul Tel Aviv-ului, după circa nouă ore de căutări intense în care au fost implicaţi sute de membri ai forţelor de securitate.
Australia clasează mişcarea palestiniană Hamas drept organizaţie teroristă
Australia a anunţat joi că va înscrie mişcarea islamistă palestiniană Hamas pe lista organizaţiilor teroriste, devenind astfel ultima naţiune occidentală care face acest lucru, informează joi AFP, preluată de Agerpres.
Hamas: Ismail Haniyeh reales la conducerea mişcării islamiste
Hamas a confirmat luni dimineaţă realegerea fără opoziţie cunoscută a şefului său, Ismail Haniyeh, în fruntea mişcării islamiste palestiniene la putere în Fâşia Gaza, ieşită de curând dintr-un nou război cu Israelul, notează AFP.
Ciocniri între palestinieni şi poliţia israeliană în Oraşul vechi din Ierusalim
Oraşul vechi din Ierusalim a fost duminică scena unor noi ciocniri între palestinieni şi poliţia israeliană. Palestinienii au protestat față de vizita evreilor la locurile sfinte cunoscute în iudaism ca Muntele Templului şi de musulmani ca Sanctuarul nobil, relatează Reuters şi dpa, preluate de Agerpres.

