Arabia Saudită a eliberat primele permise de conducere pentru femei

În Arabia Saudită au fost eliberate primele permise de conducere pentru femei, a anunţat agenţia de presă oficială SPA, preluată de France Presse. A fost implementat, astfel, un decret regal intrat în vigoare de trei săptămâni, prin care li s-a acordat femeilor dreptul de a conduce autovehicule.

Femeile de la Reuniunea Francofoniei și poveștile lor

Reuniunea femeilor francofone s-a încheiat în Capitală, dar au rămas în urmă câteva povești frumoase și decizii importante. A fost pusă la punct o rețea a femeilor de afaceri francofone, dar a existat și o latură emoționantă a reuniunii. Am aflat acolo povești deosebite ale unor femei din Africa direct legate de România.

Klaus Iohannis, la Conferința femeilor francofone: Egalitatea între femei și bărbați constituie un pilon al societății orientate spre viitor

Peste 600 de persoane sunt prezente la Conferința femeilor francofone, ce se desfăşoară miercuri și joi, la Bucureşti. Conferinţa reuneşte oficiali din 48 de state francofone pentru a discuta teme legate de drepturile femeilor şi accesul la piaţa muncii, contribuţia acestora la inovaţie şi antreprenoriat şi, respectiv, leadership-ul femeilor în structurile de guvernanţă economică.

STUDIU. Unele zone din creier sunt mai active la femei decât la bărbați

Creierul bărbaților este diferit de cel al femeilor din punct de vedere al nivelului de irigare cu sânge a anumitor regiuni cerebrale, fapt ce influențează și totodată explică trăsăturile comportamentale specifice celor două sexe, dar și riscul de a dezvolta unele afecțiuni, conform celui mai amplu studiu realizat până în prezent cu ajutorul tehnicilor de imagistică prin rezonanță magnetică funcțională, citat de Science Daily.