Iohannis, despre suma propusă pentru fermierii români: CE trebuia să ţină cont că România a făcut sacrificii pentru a înlesni exportul de cereale din Ucraina

Președintele Klaus Iohannis a avut astăzi o primă reacție după ce România a aflat că va primi doar 10 milioane de euro din rezerva UE drept compensații pentru producătorii supuși șocului importurilor de cereale din Ucraina. Acesta a declarat că este posibil ca datele furnizate de Ministerul Agriculturii să nu fi fost "gândite profund". Iar Comisia Europeana ar fi trebuit să ţină cont de "sacrificiile imense" făcute pentru a înlesni exportul de cereale din Ucraina spre pieţele lumii.

Fermieri în pragul falimentului. Nu au reușit încă să vândă grâul de anul trecut din cauza problemelor apărute pe fondul tranzitului de cereale din Ucraina

Pâinea și alte produse de panificație s-ar putea ieftini, în perioada următoare. Este estimarea procesatorilor care mizează pe o cantitate record de cereale în piaţă, la vară. Mulți fermieri nu au reușit încă să vândă grâul de anul trecut din cauza problemelor apărute pe fondul tranzitului de cereale din Ucraina. Agricultorii se tem că noua recoltă îi va prinde cu hambarele pline și cu preţuri tot mai mici care nu le vor acoperi cheltuielile.

Prețul scăzut al cerealelor provoacă pagube fermierilor

Preţul tot mai scăzut al cerealelor provoacă pagube mari fermierilor care încă au stocurile în silozuri. Nu au de ales, aşa că trebuie să vândă la preţul actual pentru a-şi limita pierderile. Ministrul Agriculturii spune că s-a făcut apel la forurile europene pentru a găsi o soluţie, în condiţiile în care problema afectează şi alte ţări ale Uniunii Europene.