Un număr de 100 de artiști vor fi prezenți pe cele 6 scene ale Festivalului Massif din Poiana Brașov. Printre invitați se numără DJ celebri ca Dimitri Vegas, Morten sau Quintino

Sezonul marilor festivaluri muzicale începe mai devreme anul acesta, la altitudine, în Poiana Brașov. Vor fi 3 zile de distracție și muzică bună. Massif e organizat pentru prima dată în sezonul rece. Concertele se vor ţine pe 6 scene, iar primii artişti au debutat deja în fața publicului.