FITS
Spectacol de excepţie la Festivalul de Teatru de la Sibiu. Piesa "Tatăl" în regia lui Cristi Juncu şi în interpretarea lui Victor Rebengiuc nu doar s-a jucat cu casa închisă, dar i-a impresionat până la lacrimi pe spectatori.
“Tatăl”, cu Victor Rebengiuc în rolul principal, s-a jucat cu casa închisă la Festivalul de Teatru de la Sibiu. Alte sute de spectacole au loc în aceste zile
Spectacole cu casă închisă, piețe și străzi pline până-n miez de noapte, lumini și distracție. A 30-a ediție a Festivalului de la Sibiu nu lasă orașul să doarmă. Turiști din țară dar și din străinătate merg special acolo, în aceste zile. Unii abia descoperă festivalul, alții sunt fascinați de acesta de mulți ani.
A început Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, ajuns la cea de-a 30-a ediție. Vor fi peste 800 de evenimente, cu participarea a 5000 de artiști
A început Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, unul dintre cele mai importante din lume. Este al treilea ca mărime în Europa, după cele din Avignon și Edinburgh. Sute de evenimente vor anima străzile Sibiului în următoarele zece zile. Corespondentul TVR Emanuel Jilinschi are mai multe informații.

Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Austria: FITS a deprovincializat Sibiul și România. De când am o influență instituțională, am reușit să facilitez venirea la festival a unor regizori importanți
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a apreciat, într-un interviu pentru Europa Liberă, că Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) a deprovincializat Sibiul și România, devenind„locul de întâlnire al tuturor congruențelor posibile”.
Recorduri de audiență la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. FITS 2022 s-a încheiat cu un spectacol cu drone și lasere
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu s-a încheiat duminică seara cu un impresionant spectacol cu drone și lasere, la care au asistat mii de oameni. Au fost aproape două săptămâni pline de evenimente la ediția din acest an, prima după doi ani de restricții.
Şase personalităţi din lumea artelor spectacolului au primit câte o stea pe Aleea Celebrităţilor, în penultima zi a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu
A fost seara stelelor în penultima zi a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.
Record de voluntari români și străini la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu
Record de voluntari pentru Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, cel mai mare eveniment de acest gen din România: 15 mii de tineri s-au înscris. Dintre aceștia, au fost selectați 500. 100 de voluntari străini și 400 români. Prezența lor este indispensabilă pentru buna desfășurare a festivalului.
Spiritul samurailor, la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu
Festivalul de la Sibiu oferă anul acesta un spațiu generos culturii japoneze, de la deschiderea oficială, până la expoziții și spectacole de teatru tradițional Noh. Reprezentanți ai unei tradiții de peste 7 secole, actorii teatrului Yamamoto Noh din Osaka și-au demonstrat arta în mai multe reprezentații. Măștile au prins viață și au adus aminte de spiritul samurailor.
10 zile de frumusețe la Sibiu, orașul s-a transformat într-o adevărată scenă. A început Festivalul Internațional de Teatru
La Sibiu, Festivalul Internaţional de Teatru transformă orașul și împrejurimile într-o mare scenă, cu apoape 800 de evenimente în 80 de locații. Peste 3.500 de participanţi din 75 de ţări vor anima festivalul care are ca temă frumusețea. Corespondentul TVR Emanuel Jilinschi a descris atmosfera de acolo.
- 1
- 2