flagrant
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost adus miercuri la Curtea de Apel Iaşi, unde se judecă contestaţia deciziei de arestare preventivă pentru 30 de zile a acestuia, pentru luare de mită. O decizie a fost amânată pentru joi.
Dumitru Buzatu a susținut că banii găsiți în portbagajul mașinii sale erau un împrumut. Magistrații Tribunalului Vaslui au motivat decizia de arestare preventivă. Contestația se judecă miercuri
Fostul baron PSD Dumitru Buzatu află miercuri dacă rămâne după gratii, după ce judecătorii de la Tribunalul Vaslui au motivat decizia de arestare preventivă. Între timp, Buzatu a rămas şi fără funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui. Prefectul a semnat suspendarea sa din funcţie, ca urmare a dosarului de corupţie.
Dumitru Buzatu a fost suspendat de prefectul de Vaslui din funcția de președinte al Consiliului Județean
Prefectul de Vaslui, Daniel Onofrei, a dispus prin ordin constatarea suspendării de drept a mandatului lui Dumitru Buzatu din funcția de președinte al Consiliului Județean Vaslui, ca urmare a dispunerii arestării preventive.
Martori la flagrantul în care a fost prins Dumitru Buzatu. Președintele CJ Vaslui a contestat decizia de arestare şi susţine că totul este o înscenare
Au apărut noi detalii din ancheta în urma căreia Dumitru Buzatu a fost prins în flagrant când primea o mită uriaşă, de peste un milion de lei. Denunţătorul Emil Savin se dezice de prietenia cu șeful Consiliului Județean Vaslui. Dar spune că nu l-a denunţat direct pe acesta. A povestit însă anchetatorilor cum funcționa sistemul pus la punct de Buzatu. Un martor prezent la flagrant a descris și cum a fost prins fostul baron PSD de Vaslui.
VIDEO Momentul în care Dumitru Buzatu a fost oprit de procurorii DNA. "Sunt banii mei. Sunt economiile mele"
Vizibil șocat! Așa arăta președintele Consiliului Județean Vaslui în momentul în care procurorii anticorupție l-au oprit și l-au întrebat dacă are bani asupra lui. "Sunt banii mei", le-a spus Buzatu anchetatorilor, când a fost întrebat ce se afla în geanta maro.
Stenograme în dosarul de mită al lui Dumitru Buzatu. „Sărut mâna! Încă o dată îți mulțumesc, că eram pe drojdie!”
„Sărut mâna! Încă o dată îți mulțumesc, că eram pe drojdie!” i-ar fi spus Dumitru Buzatu omului de afaceri din Vaslui care i-a dat şpagă. E vorba de o geantă maro plină cu 2.500 de bancnote de 500 de lei, în total 1,25 de milioane. Afaceristul colabora însă cu DNA şi l-a înregistrat. Ulterior, Buzatu a fost oprit în trafic de procurori care i-au găsit geanta cu bani în portbagaj.
Imagini de la flagrantul organizat de procurorii DNA pentru prinderea lui Dumitru Buzatu. Anchetatorii explică în referat cum s-a derulat întâlnirea dintre Buzatu şi denunţător
Flagrantul a fost organizat vineri seară, în apropierea unei bălţi din Vaslui. Procurorii DNA au filmat toată acţiunea. Se vede cum Buzatu primeşte o geantă mare de la denunţător. Anchetatorii au stabilit că mita era de la un om de afaceri, pentru acordarea preferenţială a unui contract. Procurorii au refăcut filmul întregii acţiuni şi explică în referatul lor cum s-a derulat întâlnirea dintre Buzatu şi denunţător. După flagrantul DNA au urmat percheziţii şi audieri care s-au prelungit până spre zorii zilei. Dumitru Buzatu a fost reţinut şi încătuşat spre ora 04.00. Sâmbătă seara, judecătorii au decis arestarea sa.
Traficanții se folosesc de copii ca să ascundă și să distribuie drogurile. Poliția a descoperit stupefiante ascunse în jucării de pluș și sub scaunul auto al unui bebeluș
Traficanții se folosesc de orice, inclusiv de copii, ca să distribuie și să ascundă drogurile. Poliția a prins un bărbat care pusese într-o jucărie de pluș 1000 de comprimate de ecstasy, iar altul care a dosit sub scaunul de transport auto al copilului, cu care se afla în mașină, un kilogram de etnobotanice.
Medic din Buzău, reținut în timp ce primea mită, plasat în arest la domiciliu. Ar fi cerut bani pentru a opera un copil de deviație de sept
Un nou caz de mită printre medici. Un chirurg din Buzău ar fi cerut 1.500 de lei mamei unui adolescent pentru o intervenție chirurgicală. A fost prins în flagrant când primea banii. Medicul a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile.

