florin citu
Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a comentat luni datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), potrivit cărora rata inflaţiei a urcat la 8,53% în luna februarie.
Ancheta în cazul morţii a trei dintre pacienţii aflaţi în TIR-ul ATI de la Spitalul Victor Babeş din Capitală se prelungeşte. Anchetatorii solicită a doua expertiză medico-legală
Anchetă în cazul morţii a trei dintre pacienţii aflaţi în TIR-ul ATI de la Spitalul Victor Babeş din Capitală se prelungeşte. Investigatorii vor să afle dacă decesele ar fi putut să fie provocate de manevre de resuscitare greşite. Tragedia a avut loc în aprilie anul trecut, când alimentarea cu oxigen a TIR-ului în care se aflau bolnavi COVID a fost oprită dintr-o eroare umană.
Președintele PNL susține reducerea generală a TVA la 17%. Florin Cîțu: Dacă nu se iau măsuri acum de a stimula economia, există un risc major de recesiune
Președintele PNL dezminte că, în coaliție, s-ar fi ajuns la un acord pentru reducerea TVA la energie la 5%. Florin Cîțu insistă că soluțiile corecte sunt o reducere generală a taxei pe valoare adăugată la 17% și scăderea contribuțiilor din sănătate cu cinci procente pentru toată lumea. PSD propune însă plafonarea prețului la curent și gaze prin reglementarea pieței energiei și TVA redus pentru acest segment. Coaliția de guvernare analizează mai multe măsuri pentru scăderea inflației și creșterea puterii de cumpărare, în contextul avalasei scumpirilor în lanț.
Cresc efectele crizei energetice. Liderii coaliției de guvernare se întrec în propuneri de măsuri. PNL susține reducerea TVA și a CAS. PSD vrea să revină la cauzele scumpirii energiei
Coaliția de guvernare caută soluții pentru scăderea inflației și creşterea puterii de cumpărare. Dar PNL şi PSD văd diferit rezolvarea problemei, iar liderii celor două partide au prezentat public viziuni diferite. Urmează o şedinţă a coaliţiei, cel mai probabil mâine. Şi se aşteaptă o opinie şi din partea premierului Nicolae Ciucă.
Florin Cîţu: Reducerea CAS de la 25% la 20% - soluţie pentru a creşte salariile tuturor românilor
Preşedintele PNL, Florin Cîţu, afirmă că reducerea CAS de la 25% la 20% reprezintă o soluţie de creştere a salariului pentru toţi românii şi ar însemna, la un salariu mediu, o creştere de aproximativ 317 lei.
Taxele noi și renunțarea la cota unică, enunțate ca variante de lucru de Ministerul Finanțelor pentru modificarea Codului Fiscal, pun pe jar coaliția
Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a anunțat că pune în dezbatere modificări ale Codului Fiscal și a avansat câteva idei, printre care taxarea suplimentară pentru cei cu mai multe proprietăți, inclusiv cu mai multe mașini. Într-un interviu pentru TVR, președintele PNL, Florin Cîțu, a respins categoric ideea.
Ministrul Finanțelor vrea taxe noi, cum ar fi pentru cei care au mai multe mașini și locuințe. Reacția lui Florin Cîțu: Este aberant, nu ne vom întoarce în comunism!
Propunerile ministrului Finanțelor de creștere a unor taxe și introducere a altora noi stîrnește reacții vehemente ale partenerilor din coaliția de guvernare. Liberalii se opun ideii, pe care o consideră aberantă.
Florin Cîțu, la Tema Zilei, despre criza energiei: Măsurile să fie pe termen mediu și lung și să ofere confortul că nu va mai exista această volatilitate a prețurilor. Căutăm o soluție care să meargă până în 2025-2026
Președintele PNL a vorbit miercuri seara, la Tema Zilei, despre soluțiile Coaliției guvernamentale la criza energetică, condițiile de creștere a pensiilor și cum comunică cu premierul și cu președintele țării.
TEMA ZILEI | Președintele PNL Florin Cîțu și Derek Chollet, consilier al Departamentului de Stat al SUA, invitați în această seară, la TVR, de la ora 21.00
În această seară, la emisiunea Tema Zilei, sunt invitați președintele PNL Florin Cîțu și și Derek Chollet, consilier al Departamentului de Stat al SUA.

