Boloș: Guvernul a alocat din Fondul de rezervă bugetară 13,6 miliarde lei pentru educaţie, sănătate, asistenţă socială, pensii

Guvernul a alocat 13,6 miliarde lei din Fondul de rezervă bugetară pentru domeniile educaţie, drepturile de asistenţă socială, pensii, a anunţat, joi, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, menţionând că acest mecanism va fi utilizat până la sfârşitul anului pentru controlul corespunzător al cheltuirii fondurilor din bugetul de stat. 

Andrei Baciu: Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a cerut 4,2 miliarde lei și a primit 1,7 miliarde lei din Fondul de rezervă

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a solicitat 4,2 miliarde de lei şi a primit 1,7 miliarde din Fondul de rezervă al Guvernului, iar aceşti bani vor fi alocaţi, în primul rând, pentru salariile angajaţilor, restul urmând să fie distribuiţi în procente egale pentru domeniile de asistenţă medicală, a declarat, luni, preşedintele CNAS, Andrei Baciu.

Şedinţă de Guvern | Marcel Ciolacu: Am adoptat memorandumul având ca temă investițiile publice prioritare pentru anul viitor, document care va sta la baza elaborării bugetului pe 2024

Guvernul a aprobat, joi, un proiect de lege prin care au fost propuse o serie de soluţii legislative de îmbunătăţire a cadrului legal în materia asociaţiilor şi fundaţiilor. De asemenea, conform unei informări de presă, s-au aprobat suplimentarea bugetelor, din Fondul de rezervă bugetară, a mai multor ministere şi instituţii, dar și memorandumul având ca temă investițiile publice prioritare pentru anul viitor, document care va sta la baza elaborării bugetului pe 2024.

Surse TVR: Guvernul nu mai face rectificare bugetară anul acesta

Guvernul nu ar mai vrea să facă vreo rectificare bugetară în acest an. Potrivit unor surse, executivul ar putea renunța la o nouă reîmpărţire a fondurilor, pentru că, în ultimele săptămâni, a distribuit sume mari din fondul de rezervă și a suplimentat creditele bugetare pentru mai multe ministere care au cerut bani în plus. Au pierdut din fonduri Educaţia, Sănătatea, SRI, dar şi Transporturile. Specialiştii de la Finanțe lucrează acum deja la bugetul pentru anul viitor.

Scandal după împărţirea unui miliard de lei din fondul de rezervă al Guvernului la peste 2.700 de primării. PSD și USR acuză că banii au ajuns doar la primăriile conduse de liberali

Primarii care nu au primit nimic, după împărţirea banilor din fondul de rezervă al Guvernului, mai ales din PSD, au ieșit în stradă. Spun că 80% din sumă a ajuns doar la primăriile conduse de liberali şi de membri UDMR. Dacă PSD ameninţă cu plângeri penale şi proteste, USR vorbeşte despre mită electorală. Guvernanţii şi preşedintele ţării consideră că împărţirea a fost echilibrată.