Franţa
Cei 77 de pompieri români care au plecat în Franța să ajute la stingerea incendiilor de vegetație muncesc deja de două zile. Au luptat ore întregi cu flăcările violente din regiunea Bordeaux, la temperaturi insuportabile, peste 40 de grade. Fiecare zi e o luptă contra-cronometru, iar alături de pompierii francezi și români acționează și germani, austrieci și polonezi.
FRANȚA | Accesul ruşilor, restrâns la castelul Vincennes; Moscova îndeamnă ţările ce iau astfel de măsuri ''să-şi revină în fire''
Kremlinul a criticat marţi măsurile ''ostile'' luate împotriva cetăţenilor ruşi în unele ţări europene, precum restrângerea accesului acestora la castelul Vincennes în Franţa, şi le-a cerut acestor ţări să dea dovadă de ''raţiune'', relatează AFP.
Franţa renunţă la ultimele măsuri anti-COVID pentru pasagerii zborurilor internaţionale
Franţa a renunţat începând de luni la ultimele măsuri anti-COVID impuse pasagerilor curselor aeriene internaţionale, informează dpa, conform Agerpres.
Franţa: Senatul a votat primul pachet de măsuri privind puterea de cumpărare
Senatul francez a votat vineri seara în primă lectură proiectul de lege "de urgenţă" în sprijinul puterii de cumpărare, prima parte a unui pachet de măsuri destinate să facă faţă inflaţiei care a depăşit 6%, relatează AFP.
Cravata, subiect de dispută în Parlamentul francez. Republicanii cer ca ţinuta deputaţilor să respecte funcţia şi locul în care îşi desfăşoară activitatea
Cravata a devenit subiect de dispută în Adunarea Naţională a Franţei. Republicanii cer ca ţinuta deputaţilor să respecte funcţia şi locul în care îşi desfăşoară activitatea, ceea ce înseamnă obligatoriu cravata pentru bărbaţi. Alţii, cum sunt unii reprezentanţi ai stângii populiste de exemplu sunt adepţii unor ţinute mai lejere, fără cravată. Un subiect care îi divide pe deputaţii francezi în funcţie de părerile lor pro sau contra.
Statul francez va cumpăra 400.000 de bilete la Jocurile Olimpice din 2024 pentru a le oferi gratuit tinerilor
Statul francez va cumpăra 400.000 de bilete la Jocurile Olimpice din 2024 de la Paris, care vor fi oferite gratuit tinerilor, persoanelor cu dizabilităţi şi voluntarilor, a promis preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, citat de EFE.
Anchetă: Bunuri cumpărate ilegal în Franţa de oligarhi ruși apropiați de Putin
Parchetul Naţional Financiar francez a deschis la 1 iulie o anchetă cuprivire la bunuri achiziţionate ilegal în Franţa de către oligarhi ruşi apropiaţi preşedintelui rus Vladimir Putin, potrivit unei surse apropiate dosarului, care confirmă o dezvăluire a cotidianului Le Parisien, relatează AFP.
Statele UE au ajuns la un acord privind reducerea de urgență a consumului de gaze naturale
Reprezentanții permanenți ai statelor membre la Bruxelles au convenit asupra unui plan de urgență pentru reducerea consumului de gaze. Acordul urmează să fie confirmat oficial marți în cadrul unei reuniuni extraordinare a miniștrilor energiei de la Bruxelles, relatează agenția germană dpa, preluată de Welt Online. Planul își propune să reducă riscurile care ar putea apărea în urma unei întreruperi complete a aprovizionării cu gaze rusești.
Franța face economie de energie: fără reclame și vitrine luminoase noaptea și cu ușile închise la magazinele care au aer condiționat
Franța pregătește un plan de economisire a energiei care presupune, printre altele, oprirea iluminatului vitrinelor și panourilor publicitare pe timpul nopții și închiderea ușilor în magazinele care folosesc aer condiționat. Autoritățile de la Paris spun că nu vor cere sacrificii francezilor și că aceștia nu vor suferi la iarnă de frig. Planul de sobrietate energetică a fost anunțat de președintele Emmanuel Macron, în interviul acordat pe 14 iulie, de Ziua națională a Franței.

