Căpșuni de octombrie. Toamna blândă face ca fructele parfumate să se coacă până luna viitoare. Un kilogram de căpșuni proaspete de toamnă costă 30 de lei

Delicatese de vară în mijlocul toamnei. Chiar dacă iarna bate la ușă, în Buzău căpșunii sunt plini de fructe. Doi tineri antreprenori au mizat pe această cultură și au plantat 2 hectare, iar acum culeg roadele investiției. Chiar dacă în această perioadă căpșunile se coc doar în spații protejate, toamna blândă face ca în plantația din Buzău fructele parfumate să se coacă până luna viitoare.

Elevii nu primesc încă lapte, corn și fructe. Produsele vor ajunge în toate şcolile abia la începutul anului viitor

E aproape o lună de când a început școala și abia acum se organizează licitații pentru programul "Laptele și cornul". Autoritățile din țară dau vina pe Guvern că a emis prea târziu actele normative necesare. De anul acesta e mai mare porția de lapte și produse lactate, exact cele la care producătorii nu se înghesuie pentru că statul le dă un preț prea mic. Aproape 2 milioane de copii ar trebui să primească gustarea care include produse lactate și de panificație și două porții de fructe pe săptămână.

Piața conservelor de toamnă s-a scumpit, odată cu creșterea cheltuielilor de producție și efectele secetei

Piețele sunt tot mai pline cu legume și fructe de sezon, dar preţurile nu sunt atractive deloc. Cu toate astea, mulți clienți au început deja aprovizionarea pentru sezonul rece, de teamă că ar putea să apară noi scumpiri odată cu răcirea vremii. Agricultorii reclamă că au avut cheltuieli mai mari de producție, iar recoltele au fost mai mici din cauza secetei.

Ucraina cumpără legume și fructe din Republica Moldova. Fermierii speră să îşi sporească volumul de producție

Ucraina a devenit una dintre principalele piețe de desfacere pentru fermierii basarabeni. Asta deși până la război, Republica Moldova era cea care cumpăra legume din țara vecină. Anul trecut, basarabenii au reuşit să exporte de trei ori mai multe legume proaspete şi de patru ori mai multe legume procesate. În acest an fermierii speră să-şi sporească volumul de producție.

EXCLUSIV Italienii și slovenii preferă să treacă granița și să culeagă direct de la fermele din Austria fructele și florile dorite. "Satisfacția să le culegem singuri de pe un câmp e alta față de atunci când le iei din coș de la magazin"

Agroturismul devine tot mai popular, mai ales că din ce în ce mai mulți oameni vor să se conecteze cu natura și să simtă că trăiesc sănătos, ca la țară. Conceptul U-Pick - Alegi și culegi - atrage la fermele din Austria mii de străini dornici să-și culeagă singuri fructele sau florile dorite. Pe câmpurile de căpșuni vin italieni și sloveni care preferă să treacă granița pentru o astfel de experiență, decât să cumpere fructele din supermarket. Un reportaj în exclusivitate de la corespondenta noastră, Alberta Forgiarini.