Terenul pe care trebuia să se ridice Cartierul Justiției a ajuns o groapă de gunoi a Capitalei și un focar de infecții

Un teren de peste zece hectare aflat în centrul Capitalei a devenit un adevărat focar de infecţie. Locul unde autorităţile vor să ridice Cartierul Justiţiei este plin de gunoaie, de la resturi menajere şi plastice, la deşeuri provenite din demolări. Pe lângă acestea trec zilnic mii de oameni, iar mai grav este că terenul se află peste drum de Biblioteca Naţională, Ministerul Culturii, Tribunalul Bucureşti şi sediul Gărzii Naţionale de Mediu.

Terorizați de mirosuri greu de suportat. Groapa de gunoi de la Chiajna, în atenția Gărzii Naționale de Mediu

Locuitorii din Nord-Vestul Capitalei se plâng că de câteva zile sunt terorizați de mirosurile insuportabile care vin din zona fostei gropi de gunoi Rudeni-Chiajna. Acolo își desfășoară activitatea mai multe societăți comerciale care se ocupă cu prelucrarea deșeurilor. Pe fir a intrat și Garda Națională de Mediu care s-a sesizat în urmă zecilor de plângeri primite din partea cetățenilor.

Garda de Mediu face demersuri pentru ca aruncarea deșeurilor să fie incriminată ca faptă penală

Garda Națională de Mediu încearcă majorarea sancțiunilor pentru poluatori și face demersuri în Comisia de Mediu din Camera Deputaților pentru schimbarea încadrării juridice a aruncării deșeurilor, astfel încât aceasta să fie incriminată ca faptă penală. De Ziua internaţională a aerului curat pentru un cer albastru, asociația Smart City a făcut publice date despre calitatea aerului din școlile din București.

Zeci de tone de deșeuri confiscate și amenzi uriașe aplicate după un control la centrele de colectare a fierului vechi și de dezmembrări auto din apropierea Capitalei

Comisarii de mediu, polițiștii și jandarmii au descins la centrele de colectare a fierului vechi și de dezmembrări auto din apropierea Capitalei. Autoritățile au deschis două dosare penale pentru activități ilegale, au confiscat 70 de tone de deșeuri și au dat amenzi de peste 430 de mii de lei. Zona din județul Giurgiu unde au fost făcute controalele este cunoscută ca sursă de poluare din arderea ilegală a deșeurilor.