Fără petrol rusesc în Uniunea Europeană. Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei: La gaz s-ar vedea consecințe mult mai rapid decât la petrol. Veniturile li s-ar tăia. Nu poți să faci afaceri cu un om ca Putin

Al șaselea pachet de sancțiuni la adresa Moscovei anunțat astăzi de președintele Comisiei Europene vizează oprirea importurilor de țiței și de produse petroliere din Rusia până la finalul lui 2022. Invitat la TVR, la emisiunea "Inspiră România", fostul ministru al Energiei Răzvan Nicolescu a explicat că o interzicere a importurilor de gaze ar tăia mai rapid veniturile Moscovei și ar avea astfel un impact mult mai mare decât interzicerea importurilor de țiței, unde Rusia își poate găsi și alți clienți, chiar și cu riscul acordării unei reduceri de preț. "Europa trebuie să-și vadă de planurile sale, să fie mai consecventă și mai activă în a face ceea ce spune, apropo de tranziția energetică, de diversificarea surselor de aprovizionare și să ne vedem de treaba noastră", a declarat Nicolescu.

Comisia Europeană va prezenta planul pentru înlocuirea gazului rusesc

Comisia Europeană va prezenta în luna mai un plan privind modul în care blocul comunitar poate înlocui până la finalul anului două treimi din gazul rusesc utilizat. Anunțul a fost făcut marți de comisarul pentru energie, Kadri Simson, în Parlamentul European, relatează Reuters.

Măsuri de raționalizare în Uniunea Europeană. Franța încearcă să le evite prin diversificarea surselor de aprovizionare. Metroul din Madrid și-a redus activitatea. Legea termostat în Italia

Raționalizarea gazului și economii drastice la încălzire și folosirea aerului condiționat. Sunt câteva dintre măsurile luate de unele țări din Uniunea Europeană pentru a face față eventualei penurii energetice provocate de invazia rusă din Ucraina. Multe țări europene depind în proporție mare de gazul și ţiţeiul din Rusia, iar viitoarea rundă de sancțiuni europene împotriva Rusiei, care vizează sectorul energetic, iscă dezbateri aprinse la Bruxelles.

Ministrul Energiei după reuniunea extraordinară de la Bruxelles: Situația în România este una stabilă. Este necesar însă să demarăm din timp demersurile pentru umplerea depozitelor de gaze naturale pentru iarna viitoare

Virgil Popescu a participat astăzi la reuniunea extraordinară a Consiliului Energiei, convocată de urgență la Bruxelles, pe subiectul asigurării securității energetice la nivel european, în contextul acțiunilor recente ale Gazprom de sistare a alimentării cu gaze naturale în Polonia și Bulgaria. Ministrul a informat că situația din țara noastră este stabilă, dar că este nevoie să fie declanșate din timp demersurile pentru umplerea depozitelor de gaze naturale pentru iarna viitoare.

Gazul lichefiat, alternativă la gazul rusesc. SUA, cel mai mare exportator de GNL

Statele Unite sunt cea mai importantă sursă de gaz lichefiat a Europei. Uniunea Europeană a investit în ultimii ani sume considerabile în construirea unor terminale GNL, iar războiul din Ucraina a accelerat planurile spațiului comunitar de a nu mai depinde de gazul de la ruși. Grecia va juca un rol foarte important în livrarea gazului lichefiat care va ajunge și în România.