Oferte chiar și de trei ori mai scumpe la energie și gaze naturale. Mulți consumatori vor să-și schimbe furnizorii

Sfârșitul anului a venit cu oferte chiar și de trei ori mai scumpe la energie electrică și gaze naturale, față de cele din primul trimestru. Companiile de utilități susțin că sunt nevoite să cumpere mai scump energia de pe bursă. Între timp, autoritățile primesc tot mai multe reclamații de la consumatorii care vor să schimbe furnizorul și nu reușesc.

Uniunea Europeană propune achiziţii comune de rezerve strategice de gaze naturale

Comisia Europeană a propus miercuri un set de reguli care permit statelor membre UE să cumpere în comun rezerve strategice de gaze naturale. Totul, în conformitate cu un plan care prevede și consolidarea stocării de gaze naturale şi adăugarea mai multor gaze cu emisii reduse de carbon în reţea, transmite Reuters.

Lukașenko amenință din nou UE cu oprirea tranzitului gazelor ca represalii pentru sancțiunile împotriva Belarusului

Preşedintele belarus Alexandr Lukaşenko a ameninţat luni din nou că va opri tranzitul gazelor ruseşti către Uniunea Europeană dacă aceasta va impune sancţiuni care să-i afecteze major economia. "Dacă sancţiunile pe care ni le impun sau ni le vor impune în viitor ne pun într-o situaţie de urgenţă şi nu vom avea altă soluţie decât să răspundem la sancţiunile lor, atunci vom folosi de asemenea această măsură puternică", a declarat Lukaşenko la un post de televiziune turc, citat de agenţia Belta.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu: "Nu vom avea o criză a gazelor naturale". Specialiștii în energie avertizează că există riscul ca, în februarie, să apară probleme de alimentare

România nu se va confrunta cu o lipsă a gazelor naturale în această iarnă. Ministrul Energiei dă asigurări că stocurile sunt suficiente pentru lunile următoare. În schimb, unii experţi avertizează că, în februarie, există riscul să apară unele probleme de alimentare a consumatorilor. Dar totul depinde de cât de geroasă va fi vremea.