Tot mai multe țări europene, printre care Franța și Germania, își închid granițele. Virusolog belgian: Intrăm în era pandemiilor

De teama periculoaselor mutații ale coronavirusului, tot mai multe țări europene își închid granițele. La miezul nopții, Franța închide frontierele pentru ţarile din afara Uniunii Europene, iar pentru cetățenii europeni e obligatoriu testul PCR. De astăzi, Germania interzice intrarea în țară dinspre zonele în care circulă masiv variantele mai contagioase ale SARS-CoV-2.

Cadre medicale sceptice în privința vaccinului anti-COVID în Germania

Nu trece zi fără să aflăm că în Germania încă un spital mare nu mai primește pacienți pentru că e focar de covid cu tulpina mutantă. Trist este că și în această țară, pe care mulți o consideră exemplu de civilizație, educație, sunt destule cadre medicale care încă mai stau pe gânduri dacă să se vaccineze. Alții refuză din start.

Germania: Lockdown-ul a fost extins până la 14 februarie

Lockdown-ul din Germania a fost extins până la 14 februarie şi au fost impuse reguli mai stricte privind purtarea măştii în magazine şi în transportul public, cancelarul Angela Merkel avertizând că ţara sa trebuie să ''acţioneze acum'' pentru a preveni creşterea numărului de cazuri de COVID-19, transmite miercuri dpa, preluată de Agerpres.

Coronavirus: Ministrul german al sănătăţii cere cooperare, după ce Germania şi-a procurat vaccinuri pe cont propriu

Germania nu poate câştiga bătălia împotriva coronavirusului fără statele vecine din Uniunea Europeană şi fără eforturi transpartinice în interior, a declarat miercuri parlamentului de la Berlin ministrul sănătăţii, Jens Spahn, în cadrul argumentaţiei privind modul de desfăşurare a campaniei de vaccinare, transmite dpa, preluată de Agerpres.