germania ucraina
Eşec în Consiliul de Securitate în privinţa condamnării Moscovei pentru agresiunea în Ucraina. Rusia a respins prin veto o rezoluţie care deplângea agresiunea. NATO desfăşoară forţa de reacţie rapidă pentru prima dată în contextul apărării colective. Polonia, Cehia şi Bulgaria au anunţat închiderea spaţiului aerian pentru companiile ruse.
Uniunea Ucrainenilor din România, apel la solidaritate
Uniunea Ucrainenilor din România face un apel la solidaritate cu poporul ucrainean care trece prin momente dureroase.
Rusia, afară din SWIFT, o sancțiune agreată de tot mai multe țări. Italia a anunțat că nu se va opune prin veto. Germania vrea să calculeze efectele pentru propria economie
Un raport al agenției Reuters citat de The Guardian sugerează că este tot mai probabil ca Rusia să fie exclusă din sistemul SWIFT al plăților bancare, un pas pe care mai multe țări au fost reticente până acum să îl facă.
Ungaria propune să găzduiască tratative Rusia - Ucraina. CNN: Președintele Ucrainei i-a cerut premierului israelian Naftali Bennett să găzduiască și să ajute la medierea negocierilor dintre Kiev și Moscova
Ungaria s-a oferit vineri seară să găzduiască la Budapesta tratative de pace între Rusia şi Ucraina, transmite AFP. Pe de altă parte, președintele Ucrainei i-a cerut premierului israelian Naftali Bennett să găzduiască și să ajute la medierea negocierilor dintre Kiev și Moscova, declarase anterior, pentru CNN, ambasadorul Ucrainei în Israel.
Franța va desfășura 500 de militari în România, anunță Statul Major de la Paris
Franţa va reloca 500 de militari în România, în cadrul NATO, a anunţat vineri seară şeful statului-major al armatelor franceze, generalul Thierry Burkhard, notează AFP.
LIVE TEXT A treia zi a invaziei Rusiei în Ucraina | Rușii au reluat ofensiva asupra capitalei.
La Kiev au intrat în vigoare restricțiile de circulație valabile până luni. Nimeni nu are voie să iasă pe străzi. Este o măsură de siguranță care permite identificarea rușilor infiltrați, însărcinați cu acte de sabotaj. Se dau lupte sâmbătă seară la Kiev, Harkov și Herson. Un spital oncologic pentru copii a fost lovit. Un pacient a murit și doi au fost răniți. Forțele armate ucrainene au oprit avansarea trupelor rusești din est, a anunțat Ministerul de Interne.
Mircea Geoană a explicat deciziile summitului Alianței Nord-Atlantice de astăzi, la Tema Zilei: Domnul Putin vrea mai puțin NATO pe flancul de est? Va avea foarte mult NATO pe flancul de est!
"În premieră a fost activată forța de reacție rapidă a NATO și elemente ale ei vor fi dizlocate și în România, aeronave, nave, forțe militare suplimentare", a explicat secretarul general adjunct al NATO deciziile luate la summitul Alianței de astăzi. "Deci domnul Putin vrea mai puțin NATO pe flancul de est? Va avea foarte mult NATO pe flancul de est! Domnul Putin își poate permite să facă ce vrea cu securitatea europeană, va vedea un front unit la NATO, în Uniunea Europeană, în lumea democratică.
Jens Stoltenberg: Ce se întâmplă acum e dincolo de ce se întâmplă în Ucraina. De aceea noi trimitem forța de răspuns rapid pentru prima oară într-o situație de apărare colectivă, adică mii de soldați, capacități navale și aeriene
"Ce se întâmplă acum e dincolo de ce se întâmplă în Ucraina. Rusia pune la îndoială valorile de bază ale securității noastre și cere ca NATO să-și retragă toate forțele și infrastructura din aproape jumătate din țările membre NATO. Și spun că, dacă nu facem ce cer, vor fi "consecințe militare tactice". De aceea noi trimitem forța de răspuns rapid pentru prima oară într-o situație de răspuns și de apărare colectivă și când spunem asta discutăm de mii de soldați, capacități navale și aeriene", a declarat vineri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la finalul summitului Alianței.
Lavrov: Rusia, dispusă să discute cu Kievul numai după ce armata ucraineană va depune armele
Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a spus vineri că președintele Vladimir Putin a luat decizia unor operațiuni speciale militare care să ducă până la denazificarea și demilitarizarea Ucrainei. De asemenea, Lavrov a mai afirmat că Moscova este dispusă să discute cu Kievul, însă numai după ce armata ucraineană va depune armele.

