Noi judecători la CCR. PSD și-a întărit controlul asupra Curții, Opoziția acuză politizarea instituției

Predare de ștafetă la Curtea Constituțională. În urma vacantării a trei locuri de judecători, PSD și-a întărit controlul asupra Curții, prin impunerea a doi magistrați, proveniți din zona noi înființatei secții speciale pentru anchetarea judecătorilor și procurorilor. Nu fără dezbateri și controverse în Parlament, în condițiile în care unul dintre ei nu știe nici măcar câte articole are Constituția. Incapabilă să vină cu un candidat comun, după o serie de negocieri eșuate între PNL și USR, Opoziția acuză politizarea instituției și consideră că noile numiri nu fac decât să încline balanța deciziilor Curții în favoarea PSD.

Șeful Secției de investigare a magistraților: Alegațiile privind scoaterea Secției de sub controlul Procurorului General sunt lipsite de orice fundament

Şeful Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie a încercat, în această seară, să facă lumină în privinţa acuzaţiilor care se aduc instituţiei pe care o conduce. Gheorghe Stan susţine că Secţia se află sub controlul Procurorului General, iar anchetele se fac în urma primirii unor sesizări.

Noi audieri la CSM. Inspectorul șef adjunct al Inspecției Judiciare, Gheorghe Stan, a respins acuzațiile șefei DNA

Scandal la CSM pe tema raportului de control la DNA. Adjunctul șefului Inspecției Judiciare, Gheorghe Stan, i-a dat replica șefei DNA, Laura Codruța Kovesi. Aceasta i-a acuzat pe inspectori că încercau să vadă ce dosare au procurorii în lucru. Ministrul Justiției, Tudorel Toader, spune că va introduce în legile Justiției obligativitatea de a se face controale de fond la Parchete o dată la 4-5 ani.