Facilități pentru cei care aleg să lucreze la distanță din Grecia. Statul elen oferă vize de lucru și reduceri la impozit

Grecia încearcă să atragă forță de muncă tânără și mobilă, oferindu-le tot felul de facilitați fiscale. Astfel, țara își poate reveni din criza cauzată de pandemie mai repede decât alte state, grație acestor nomazi digitali, care aleg în număr din ce mai mare să lucreze la distanță din Grecia pentru companii din Vestul Europei sau de peste ocean.

Ministrul grec al Turismului: Românii vor putea călători în Grecia de la mijlocul lunii aprilie

Sezonul turistic în Grecia va începe oficial pe 14 mai, însă turiştii români şi cei din UE vor putea veni încă de la mijlocul lunii aprilie şi vor putea petrece Paştele în această ţară, a declarat, vineri, ministrul grec al Turismului, Charis Theocharis, aflat în vizită la Bucureşti. Antreprenorul Alin Burcea a vorbit în Ediția Specială despre cum va arata sectorul turismului în acest an.

Proteste violente la Atena: Mii de oameni au ieșit în stradă după ce un bărbat a fost agresat de polițiști într-un parc

Atena a fost aseară scenă unor proteste extrem de violente împotriva brutalitatii poliției. Mii de oameni au ieșit în stradă după apariția unei înregistrări video în care mai mulți polițiști au agresat un bărbat care se afla în parc, în timpul restricțiilor de circulație. Demonstrația, inițial pașnică, a degenerat după ce câteva zeci de tineri au atacat o secție de poliție. Trei oameni au legii au fost răniți, unul grav.