Europa iese, treptat, din izolare

După săptămâni întregi de carantină, Europa face pași timizi spre revenirea la normalitate. În mai multe țări, de astăzi s-au relaxat restricțiile impuse la începutul pandemiei COVID-19. Peste tot însă măsurile de relaxare sunt însoțite de reguli de distanțare socială și protecție personală. Iar masca medicală e obligatorie.

Grecia ar putea deschide sezonul turistic în iulie

Grecia se pregăteşte să-i întâmpine pe turiştii străini în iulie, dar sosirile nu vor fi din toată lumea, aşa cum se întâmplă în fiecare an, a anunţat ministrul Turismului, Charis Theocharis, într-un interviu acordat BBC, informează publicaţia Greek Reporter.

Recomandări și oferte turistice în țară și peste hotare

Oricâte probleme ar fi, oricât de rău ar fi, nimeni nu poate să nege ce zi este azi. E un fel de sărbătoare pe care o găsiți în calendar în fiecare săptămână. Nu e cu sfinți. Dar aduce timp în plus! Se numește vineri. Și știți ce înseamnă asta la noi. Batem țara în lung și-n lat în căutarea locului perfect. E un weekend al femeilor, ele probabil vor alege destinația preferată. Sau fac bărbații vreo super surpriză. Hai să vedem câteva propuneri.

Încordare la frontiera dintre Grecia şi Turcia. România, măsuri speciale în criza migranţilor

Valul de migranți veniți din Turcia către Europa pare de nestăvilit. Grecia a trimis la granița cu Turcia armata, elicoptere și nave de război. Și turcii au început să deplaseze forțe de ordine în zonă. România este pregătită pentru un eventual flux de migranți și ia în calcul o sporire a prezenței sale în cadrul Frontex. Declarațiile au fost făcute în timpul audierilor de la Parlament de miniștrii de Interne și de Externe.

Turcia acuză Grecia că a ucis un migrant la graniţă. Asaltul asupra frontierei sudice a Uniunii Europene continuă

Tensiunile de la granița turco-elenă au intrat în faza declarațiilor tăioase. În timp ce oficialii turci susțin că militarii greci au ucis un migrant, Atena neagă totul și susține că Turcia a început războiul mediatic prin știri false. Cert este că la frontieră e un fum gros provocat de grenadele lacrimogene folosite de forțele de ordine elene ca să țină mulțimea de migranți departe de graniță.