grevă profesori
Dialogul cu sindicatele din învăţământ va continua, întrucât pentru coaliţia de guvernare, Educaţia rămâne o prioritate naţională, a declarat, marţi, premierul Nicolae Ciucă, care a subliniat însă că o parte dintre măsurile solicitate nu pot fi puse în practică în acest moment fără riscul ieşirii din ţinta de deficit bugetar asumată de ţara noastră.
Conflict în Educație. Greva continuă, au anunțat liderii sindicali, după întâlnirea de la Palatul Victoria. Premierul și câțiva miniștri au fost invitați miercuri să participe la o ședință cu sindicatele
Greva generală din Educație continuă şi mâine. Discuţiile dintre sindicaliști și Guvern au eșuat, din nou. În timp ce premierul le transmite angajaţilor din învăţământ că revendicările vor fi soluţionate în viitoarea lege a salarizării, liderii de sindicat avertizează că, fără o ofertă rapidă și concretă, profesorii nu vor renunţa la protest. Și îi invită, mâine, pe decidenții politici, în mijlocul angajaților din Educație, la o ședință a celor trei federații. De partea cealaltă, elevii şi părinţii cer garanţii că examenele naţionale vor avea loc.
Greva generală din învăţământ a adus liniştea în aproape toate şcolile din ţară. Profesorii, împărţiţi în două tabere: unii fac grevă, alţii au spus nu mişcării de protest
După 18 ani de la ultima grevă generală din învăţământ, în aproape toate şcolile din ţara s-a așternut liniştea. Zarva copiilor a fost înlocuită de îngrijorarea şi mâhnirea profesorilor. Nici ziua de mâine nu-i va aduce la clase. Va fi din nou grevă generală. Dascălii sunt împărţiţi în două tabere: unii fac grevă, alţii nu, aşa că lecţia solidarităţii se predă diferit în aceste zile. Ministerul Educaţiei şi Guvernul rămân deschise dialogului, dar nu înaintează nicio dată concretă pentru noi negocieri.
Profesorii vor intra de luni în grevă generală, pe termen nedeterminat
Profesorii nu renunță la proteste și luni, la ora 8.00 intră în grevă generală pe termen nelimitat, așa cum au anunțat.
Profesorii amenință cu grevă generală din cauza planurilor Guvernului de a îngheţa salariile și angajările
Sindicatele din Educaţie amenință cu grevă generală din cauza planurilor Guvernului de a îngheţa salariile și angajările. Protestele vor începe cu pichetarea Palatului Victoria, mâine și miercuri, iar în 10 mai e anunțat un marş de protest.
A fost grevă de avertisment în școli din toată țara. Premierul se va întâlni vineri cu sindicatele din învăţământ
A fost grevă de avertisment în multe școli din toată țara. Timp de două ore, angajații din Educație au oprit lucrul și s-au limitat doar să-i supravegheze pe elevi. Fără vreo activitate didactică. Salariile reprezintă principala nemulțumire a dascălilor, care așteaptă măriri promise încă de acum doi ani. Reprezentanții sindicaliștilor vor avea vineri o întâlnire cu premierul.
Protest de avertisment al salariaților din învățământ. Federațiile sindicale amenință cu greva generală
Salariații din învățământ - membri de sindicat - s-au aflat în grevă de avertisment astăzi, între orele 11.00 şi 13.00.
Greva profesorilor din Polonia. Cadrele didactice cer 30% în plus la salariu
Elevii din Polonia sunt în vacanță prelungită pentru că în 80% din școli și licee nu se fac cursuri. Profesorii sunt de 2 zile în grevă generală pentru salarii mai mari. Acțiunea sindicală pune în pericol desfășurarea bacalaureatului și a evaluărilor naționale.
Profesorii sloveni fac grevă. Protestatarii cer creșterea salariilor tăiate în 2012
Mii de profesori au participat la un miting în centrul capitalei slovene, Ljubljana. Ei cer creșterea salariilor. Protestul face parte dintr-o serie de acțiuni declanșate de funcționarii din serviciul public.

